Doi PSD-iști mai destoinici trebuie să urce acum într-o camionetă, să meargă într-un loc unde se-adună zilierii care caută de lucru și să-l aleagă pe unul dintre ei, mai prezentabil. Dacă poartă cămașă, e omul perfect, iar dacă are și-o curea care-i ține pantalonii să nu cadă, deja e supracalificat pentru job. Acel om o să fie președintele partidului în următoarele ore. Poate chiar zile, dacă e băiat muncitor și se descurcă.
Pentru PSD există o singură soluție ca să nu bușească alegerile: să meargă pe burtă, cu un șef de partid cât mai discret. Dacă-ți sare în ochi cu vreo aroganță, dacă-l recunoști după ce te-a vexat cu vreo ocazie, atunci partidul e pierdut. Lumea începe să se enerveze, să se agite, să vorbească pe la colțuri despre cât de corupt și de hoț e partidul, iar apoi, cu prima ocazie a unor alegeri, se întâmplă inevitabilul: îneacă în voturi baza de susținători captivi ai PSD.
La alegerile din 2016, Liviu Dragnea era încă o figură anostă, un inginer din provincie care-și ascunde jenat cariile în spatele unei mustăți ponosite. Încă nu se lipiseră de el etichetele și insultele cu care defilează acum prin fața ziariștilor. Mai umilit decât a fost în ultima perioadă era doar dacă-i dădeau colegii de partid șuturi în fund pe holurile Parlamentului.
Ideea e că partidul nu trebuie să aștepte ca un lider să se degradeze atât de tare. Dacă adună capital de antipatie, alegerile-s pierdute, pentru că-i stârnești pe oameni să iasă la vot. Nu e bine să se vadă niciodată aroganța personajului de la vârf. Șeful de partid ideal e cel care se prelinge pe lângă pereți. Ar fi bine ca lumea să nu știe nici măcar cum îl cheamă. Dacă ești președintele PSD, nu-ți permiți luxul să fii celebru, cu atât mai puțin să afișezi voma de prestație publică pe care a avut-o Dragnea în ultimii doi ani și jumătate.
De ce eșuează partidul
România a fost, în perioada asta, proiectul personal al unui singur om, care a umblat pe la instituții ca să-și rezolve problemele cu legea. E adevărat, a crescut salariul minim, a adus veniturile medicilor la un nivel decent și a păstrat economia pe creștere, dar nimic din toate astea nu e legat logic de intervențiile profund egoiste din Justiție. Nu e ca și cum salariile nu puteau fi mărite dacă nu făcea puțin deranj în folos propriu în instituțiile statului.
După alegerile din 2016 (locale și parlamentare), s-au făcut multe contorsiuni logice pentru a explica de ce adună PSD atât de multe voturi. Au fost mai multe teorii complementare: oamenii țin cont de bani, nu de corupție, tinerii din urban sunt prea comozi ca să meargă la vot, partidele de dreapta nu înțeleg alegătorul român etc. Până la urmă, se pare că principalul motiv e altul: PSD are un electorat captiv fix, pe care-l aduce cu japca la vot. Dacă se votează pe bune, dacă oamenii chiar ies să-și exprime opțiunea, PSD nu mai are nici o șansă. Nimic mai ridicol decât scuza pe care au încercat s-o fluture Dragnea, Tăriceanu și câțiva amețiți prin studioul Antenei 3, cum că scorul ăsta nu e tocmai relevant, pentru că au votat mulți oameni. Așa, la limită, cel mai bine e să nu voteze nimeni în afară de Dragnea și atunci iese el, cu 100%.
Pe lângă obsesia lui Dragnea cu Justiția, PSD a luat niște măsuri proaste, unele imposibil de explicat: mutarea contribuțiilor, intervenția jandarmilor din 10 august, ordonanța lăcomiei. Și au mai fost, apoi, teoriile conspirației cu iz antisemit, despre cum Soros controlează lumea, plus primele semne cum că șeful ăl mare a înnebunit, ca atunci când a spus că au venit niște asasini să-l omoare și că există o plângere la DIICOT pe tema asta (nu există).
Trebuie să fii mult prea caristmatic ca să-ți permiți să enervezi atâta lume, iar la Dragnea chiar nu era cazul. Probabil că nici următorii lideri ai PSD nu vor fi prea fermecători, dar, pentru binele partidului, e bine ca lumea nici măcar să nu afle.
1.905 vizualizări
