Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Firman strategic

Zoom Firman strategic

Sînt președinți ai României care au reușit cu greu să vadă un președinte american față în față mai mult de cîteva minute. Dar, iată, a apărut providențialul care, în doar un singur mandat, se întîlnește oficial, la Casa Albă, cu șeful jandarmeriei mondiale, de două ori.

Prima vizită a președintelui Iohannis la președintele Trump a fost posibilă după ce România s-a angajat ferm că va cumpăra rachete Patriot în valoare de patru miliarde de dolari. Acum nu știm exact în ce mai investim, că, deocamdată, nu prea mai avem ce cumpăra și nici bani n-ar prea mai fi. Dar poate că nu despre asta e vorba. De cele patru miliarde plătite în avans, fără ca vreo rachetuță să fi ajuns pînă acum pe teritoriul țării, Klaus Iohannis n-a cumpărat doar vizita istorică de acum doi ani. Printre altele, și-a asigurat bugetul de campanie, compania producătoare a sistemelor Patriot alegînd să-și facă imagine în România prin intermediul unei firme a lui Felix Tătaru, consultantul de campanie al președintelui. Nu în ultimul rînd, tranzacția de acum doi ani i-a adus președintelui nostru protecție zîmbitoare pe termen îndelungat, căci nu-i de colo să dai o gură de oxigen Raytheon, care nu mai semnase o tranzacție atît de importantă de niște ani buni. Așa că Donald, agentul de vînzări al industriei americane de armament, a promis, la semnătură, pachet complet de întreținere, inclusiv pentru roboții locali.

E posibil ca vizita aceasta să rezolve ceva și în materie de vize, deși interesul românilor pentru SUA a scăzut dramatic de cînd pot călători liber în Europa. Dar nu ăsta e scopul principal. Scopul principal sînt poza oficială și declarația comună, din care va reieși, discret, că Licuriciul cel mare susține un nou mandat al domnului Iohannis. Cu susținere de la Washington și de la Berlin, Klaus Iohannis își poate rupe cîteva zile din campanie, ca să-și reîncarce bateriile în Florida.

Știm însă, sigur, că dacă Dan Barna ar fi fost președinte, așa ceva nu s-ar fi întîmplat. Pentru că pe peluza Casei Albe, cu carnetul de cecuri în mînă, ar fi fost Dan Barna, desigur.

1.350 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia