Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Începuturi celebre din literatură, în zilele noastre

Zoom Începuturi celebre din literatură, în zilele noastre

„În primăvara anului 1916, ca proaspăt sublocotenent, întîia dată concentrat, fusesem blocat într-un ambuteiaj pe Valea Prahovei, între Bușteni și Predeal.” (Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război)

„…și tot astfel, dacă închid un ochi văd mîna mea mai mică decît cu amîndoi. Hai, că mi-a dat niște boabe bune băiatul ăsta, mai cumpăr de la el.” (Sărmanul Dionis)

„Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spînzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre cîmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Era încă o sculptură oribilă făcută din bani publici ca să-și ia primarul comision.” (Pădurea spînzuraților)

„Ca să nu mai rămîie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tînărului Goe să-l ducă la Disneyland Paris de 1 iunie.” (D-l Goe)

„În cîmpia Dunării, cu cîțiva ani înaintea celui de-al doilea mandat al lui Iohannis, se pare că Justiția avea cu oamenii nesfîrșită răbdare.” (Moromeții)

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci un grătar cu tovarășii în fața colibei tale te face fericit.” (Moara cu noroc)

„Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era plecat la muncă într-o altă țară, mai depărtată.” (Povestea lui Harap Alb)

„Exprimările fericite sînt toate la fel. Fiecare exprimare nefericită este nefericită în felul ei.” (Anna Karenina)

„Pe drumul ce duce către cetatea Neamțului, pe la sfîrșitul lui septembrie 1686, se vedea o oaste mergînd. Erau pușcași marini americani de la unitatea din Mihail Kogălniceanu și mergeau la Neamț ca să pregătească defilarea de 1 Decembrie.” (Sobieski și românii)

2.044 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia