Descoperire senzaţională în cazul cutremurul de 5,8 grade care a lovit azi de dimineaţă New York-ul şi întreaga Coastă de Est a Statelor Unite ale Americii. După mai bine de două ore de incertitudine, seismologii americani de la Institutul de Fizică a Pămîntului din Oklahoma au anunţat că epicentrul seismului a fost în sfîrşit localizat. Nu la 3,8 kilometri sub placa Atlantică, aşa cum se credea iniţial, ci pe cealaltă parte a globlui, la etajul doi al unei clădiri de pe strada Paris din Bucureşti, unde, potrivit primelor investigaţii, s-ar părea că locuieşte chiar Oana Roman.
“Aşa cum bănuiam de la început, cutremurul nu a fost provocat de o mişcare spontană a plăcilor tectonice, ci de căderea liberă a unui corp voluminos pe parchetul unui dormitor”, a declarat George Hangovăreanu, directorul de origine română al institutului din Oklahoma. “Nu ştim despre ce corp ar putea fi vorba, dar cu siguranţă era ceva imens pentru că ne-a dat cu totul peste cap sistemul de senzori şi aproape că a inversat orbita Pămîntului. A fost un şoc comparabil cu explozia a peste 15 focoase nucleare.”
Contactată telefonic pentru a comenta incidentul, Oana Roman s-a arătat surprinsă şi în acelaşi timp mîhnită de acuzaţiile care i se aduc, precizînd că totul a fost un accident nevinovat. “Stăteam în pat şi mă uitam la <<Noră pentru mamă>>, cînd, din senin, mi s-a făcut poftică de o gustărică. Am dat să mă ridic, şi cînd să pun piciorul în pămînt, am alunecat pe o pată de maioneză de la şaorma. Mi-au amortizat căderea nişte platouaşe cu purcei de lapte şi într-un final am aruncat cu o clătită după telefon ca să chem descarcerarea. Absolut oribil”.
Cu o greutate de aproximativ 54 de kilograme, potrivit propriilor declaraţii, Oana Roman va fi de acum înainte supravegheată în permanenţă de şase agenţi secreţi americani, aceştia avînd misiunea dificilă de a se arunca pe jos în calea ei ori de cîte ori văd că diva se clatină.
8 vizualizări







Oribil! De prost gust, necivilizat. Voi socotiti ca porcaria asta are haz? va inselati amarcnic.
Urat, foarte urat pentru cei care odata semnau sub sigla „Academiei Catavencu”
Doru, nu cumva ai fost tu cauza cutremurului ? Am vazut ca in Romania o mana spala pe alta dar de la o vreme cred ca se transforma in un gras acopera pe alatul. Frate sa fim seriosi la cati bani are este de prost gust sa nu faci ceva in privinta limitarii greutatii, daca Dumnezeu iti da (in cazul Oanei Roman, taticu’si bunicu’,fosti securisti de frunte) asta nu inseamna ca trebuie sa-ti pui in cap (in cazul ei, in fund si burta)daca iti este lene sa mergi la sala iti faci o liposuctie, ti o dieta, mergi la doctor, faci ceva. Este de prost gust si necivilizat cum arata Oana nu ce scriu baietii, bravo lor.
mda…articolul mi se pare discriminator si de prost gust …poate urmatorul va fi mai reusit…
Esti rautoacios…nu cred sa aiba mai mult de 48 de kilograme.
Sa inteleg ca cei de mai jos care considera articolul de prost gust… cantaresc intre 75-125 kg?
don’soarelor,o persoana obeza care nu se simte bine in pielea ei face sport,mananca mai putin si slabeste;cea care e fericita cu surplusul de greutate nu se lasa deranjata de asemenea glume,chiar le gusta…
Foarte bun articolul.Nu am mai ras asa de la cel cu Cristi Borcea. Subscriu si eu la ce a zis Catalin. Asa este.
am inteles ,ai cateva zeci de kile in plus ,dar stai fata acasa si nu te afisa pe la toate emisiunile
cumpara click si treci peste…
Good bye, genial soul mate 🙂