Ludovic Orban e cu 22 de ani mai vechi în PNL decît șeful său, Klaus Iohannis. E drept că, la începuturi, în anii ’90, cînd profesorul de fizică mijlocea adopții dubioase de copii, Șică era trimis după țigări de Dinu Patriciu și de Horia Rusu, șefii săi de la PNL – Aripa Tînără și PL ’93, dar acest shopping rămîne, orice s-ar zice, o activitate cu specific liberal.
Era greu de presupus că Orban va ajunge într-o zi premier. Viața însă i-a luat-o înainte cu ironie și iată-l proțăpit acolo unde nu visa. Numele lui va rămîne în cartea de istorie, alături de alte nume ilustre, ca Nicolae Văcăroiu, Viorica Dăncilă sau Mihai Tudose. Teoretic, asta ar fi de ajuns, iar Orban ar trebui să se dea înțelegător la o parte din calea ambițiilor politice ale lui Iohannis, care vrea alegeri anticipate. Șică ar trebui să facă pe dracu-n patru să-și pice propriul guvern, cel care-i poartă numele, ca să aibă Iohannis spațiu politic pentru întemeierea regatului personal. Să-și dea demisia, să-și asume lucruri de neasumat ca să pună Opoziția moțiune și să pice guvernele de două ori.
Cu alte cuvinte, Orban trebuie să se autoanihileze politic doar fiindcă vrea Iohannis să-și consolideze regimul. Guvernul Orban nu are, practic, o misiune de guvernare, ci doar una de pierdere a timpului. Orban începe să înțeleagă că Guvernul Orban nu e un guvern de-adevăratelea, ci unul de formă, de manevră, de fentă politică, gata să se sacrifice pentru toanele lui Iohannis.
Iohannis, de altfel, n-a lăsat să planeze nici un dubiu asupra acestei situații. El e, de fapt, șeful Guvernului Orban, pe care-l prezidează, pe care-l cheamă la ordin și pe ai cărui miniștri îi instalează personal. E cunoscut în PNL faptul că ministerele de forță – Internele, Externele, Justiția și Apărarea – răspund direct la Iohannis și că bietul Șică, prim-ministrul României, a putut să-și instaleze oameni într-un singur minister, la Transporturi.
De aici s-a născut, cu cîteva zile în urmă, un sentiment de revoltă. Orban nu mai acceptă să fie tratat ca o marionetă de Iohannis, nu mai acceptă să se sacrifice la un semn, să-și dea demisia la comandă sau să-și asume răspunderea pe chestiuni care dăunează propriului partid.
E o revoltă deocamdată tăcută, în cercul de apropiați, fiindcă dosarele închise sau nedeschise pot reînvia oricînd. Orban e ținut din scurt cu dosarul Transalpina, cu șpaga de la Urdăreanu, cu dosarul Bechtel, dar și cu alte dosare care așteaptă virgine în sertar. Iohannis pare să fi atins înțelepciunea politică a lui Băsescu, cel care i se confesa unui șef de partid: „Îl ai cu ceva la mînă? Numește-l în funcție!”.
Cel mai probabil, stima de sine a lui Șică nu va depăși teama de șantaj, așa că revolta lui contra robiei va fi înăbușită în calculul de oportunitate.
3.045 de vizualizări
