Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nouă indicii că locuiești în București

Zoom Nouă indicii că locuiești în București

1) Cel mai mare vis al tău e să apară pe piață niște mașini dotate cu loc de parcare încă din fabrică.

2) La parterul blocului în care locuiești sunt două cazinouri, o farmacie și trei Mega Image-uri.

3) Îți place să crezi că apa cu care faci duș a fost caldă la un moment dat, în lunga ei existență, până să ajungă la tine.

4) Atunci când lumea te întreabă unde stai, ești foarte tentat să răspunzi „În trafic”.

5) Te gândești uneori să pleci din București, departe de viața agitată a Capitalei, și să te muți în Drumul Taberei.

6) Odată, când te-ai întors din vacanță, ți-ai găsit apartamentul inundat de Mega Image-ul de la etajul patru. Peste tot era numai apă plată Dorna și Bucovina.

7) Ți se pare ridicol să-ți faci griji din cauza aerului poluat: adică tu, ditamai omul, să te sperii de niște particule mititele din aer, pe care nici măcar nu poți să le vezi cu ochiul liber? E de toată jena.

8) Atunci când ai o zi foarte importantă și trebuie să pleci la muncă devreme, îl rogi pe un vecin să te trezească cu bormașina la 7 dimineața. Pe tine și tot blocul.

9) Ai mers de câteva ori cu autobuzul, dar nu știi cum arată un bilet. Nici măcar nu știi dacă se mai folosesc bilete. Avantajul tău e că știi, în schimb, cum arată un controlor și te asiguri că nu e nici unul prin preajmă atunci când urci în autobuz.

2.037 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia