Îmi place să cred că între Neagu Djuvara şi Che Guevara a existat o polemică asumată tacit, ca între doi mari desţelenitori de ideologii sterpe pe două continente uitate de Dumnezeu, căci taman cînd El Comandante se iluziona că a descoperit perpetuum mobile în materie de Revoluţie, învăţîndu-i pe ţăranii bolivieni să mestece Marx şi Engels în locul frunzelor de coca, anticomunistul de viţă veche, ca un adevărat depanator de dictatori, le preda politicienilor africani bunele maniere în aşa fel încît la dineurile oficiale să ţină coatele pe lîngă corp şi să nu se mai scobească cu furculiţa de argint între dinţi cînd au de-a face cu un adversar proaspăt scos din congelator.
Revoluţia cubaneză, mai pofticioasă decît canibalii nigerieni, şi-a păpat pînă la urmă copilul, în vreme ce specialistul în conservele expirate ale istoriei, sărind cu naturaleţe de balerin dintr-un mileniu într-altul, fără iluzia de a schimba pîinea amară a exilului în cozonac, a acceptat să trăiască în aceeaşi ţară cu Ion Iliescu, avînd grijă ca sula dintre coaste, lăsată moştenire de seniorul Coposu, să nu ruginească.
Curajul cu care i-a „demascat“ pe cumanii pitulaţi în mormintele descălecătorilor de neam i-a isterizat pe tracomanii de serviciu ai Academiei Române în aşa hal, încît băşinoşii nemuritori au sudat porţile şi au dezlegat potăile, nu cumva istoricul „amator“ să sară gardul instituţiei şi să le fure bomboanele de pe colivă.
Bunghind că e mai sănătos să cîştige la barbut cu Gigi Becali decît să piardă la şah cu Neagu Djuvara, Crin Antonescu i-a trîntit şi el uşa partidului în nas, liniştindu-şi gloabele liberale, speriate de cît jăratec mănîncă bătrînul armăsar.
Nici succesul la masele populare al fostului său coleg de şcoală primară pre nume Nectarie nu l-a neliniştit pe venerabilul machedon care, încăpăţînîndu-se să trăiască, i-a determinat pe pacienţii Universităţii Bucureşti să-l numească Doctor Honoris Causa pe cel ce i-a tratat de amigdalită cînd erau mici, socotind domniile lor că e mai ieftină o patalama de hîrtie decît marmura cuvenită pentru un bust.
Publicat în Cațavencii, nr 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012
Facet voi misto de N.Djuvara, dar nu aveti nici cat negru sub unghie charisma lui.
Domnule Popescu, dacă e vorba de băşcălie, apoi nu e atât la adresa maestrului Djuvara cât la adresa…românilor fundamentalişti. Ca atare sunt ferm convins că profesorul îi poartă toată stima lui Dinescu pentru aceste articol.
cine spunea ca cititorii de aici sunt mai inteligenti decat altii? iata popescu, de mai sus, ce a priceput! 🙂
Pai, nea Mirceo, aiastai-i problema lu’ con’ Djuvara cu prezentul liberal, ca n-a murit. Ca de era mort, apoi sa vezi matale ce osanale si purtatori de mostenire se gaseau in PNL. Il scoteau un fel de Sfant Nectarie liberal.
Ai mare dreptate gigel, domnii liberali de acum ne vor morti decat vorbareti pe toti cei cer nu sutem de acord cu ei, deci o personalitate ca D Djuvara poate fi foarte stanjenitaore pentru crin
pai daca cu djuvara in spatele lui crin l-a dat exemplu pe tudor chirila….