Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Arghezi, cu ochii pe puşcărie

Zoom Arghezi, cu ochii pe puşcărie

Cînd s-a terminat primul război mondial, Arghezi a fost închis la Văcăreşti, pentru trădare. Poetul rămăsese în Bucureştiul ocupat, ceea ce n-ar fi fost o vi­nă, dar mai şi scrisese în ziarele nemţilor, ca filogerman convins ce era. După un an fără o lună, Arghezi a fost eliberat. Cît a stat în puşcărie, poetul a pus ochii pe un teren viran aflat peste drum.

L-a cumpărat de la stat în 1926 şi acolo şi-a ridicat casa, Mărţişorul. Amicilor săi, care se mirau ce i-a venit, le spu­nea că dacă mai au chef autorităţile să-l aresteze, să n-aibă mult de mers pînă la închisoare. Şi nici pentru soţia lui, Paraschiva, să nu fie deranjul prea mare, în zilele de vizită. Cu vorba asta Arghezi şi-a cobit singur. În 1943, după ce-a publicat „Baroane!“, pamfletul contra ambasadorului Germaniei, a fost arestat din nou. Ştia ce riscă (An­tonescu nu se juca), totuşi nu s-a abţinut. Cînd stai peste drum de puşcărie, dracul din celulă nu mai pare chiar atît de negru. Însă, ghinion: prevăzătorul poet n-a fost internat în închisoarea de lîngă Mărţişorul lui, ci tocmai în lagărul de la Tîrgu-Jiu. Singura lui consolare a fost că acolo, de Crăciun, un admirator bogat i-a adus un purcel de lapte.

Publicat în Cațavencii, nr. 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia