M-a prins în faţa casei, pe un întuneric de nu se vedea om cu becul de iluminat stradal, un vecin de vîrstă incertă (Mărăşeşti? Plevna? Rovine?) şi m-a întrebat dacă nu vreau „valută străină rară, din Europa“; curios, am stat să aflu ce „valută străină rară, din Europa“ voia să vîndă.
Avea o mie de franci francezi şi cinci sute de mărci germane, bani primiţi de la o rudă, pe vremea lui Iliescu, şi îi păstra pentru zile negre; de cînd cu scandalurile de la televizor, pierduse încrederea în UE şi încerca să scape de marfă. Mă mîndresc că, atunci, am avut destul tact încît să-l las cu convingerile lui. Mă întreb, acum, dacă, la cum pare viitorul zonei euro, n-am fost prost că n-am cumpărat tot stocul…
Publicat în Cațavencii, nr. 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012
