Îmblînzirea maneliştilor cu ajutorul viorii începe să dea roade

Vioara lui Enescu a luat urma manelelor. Venerabila Guarneri del Gesu, născută în 1731, a fost auzită în cămine culturale mai tinere ca revoluţia culturală a lui Ceauşescu. În periferiile României, acolo unde asfaltul, spitalul şi şcoala ajung doar cu răni grele, dobîndite în războiul pentru modernizarea statului, Vioara lui Enescu a dus muzica altei lumi. În spaţii unde nunta şi concertul de manele sînt liderii pieţei audio, la cinci metri de praful uliţei, la zece de cîrdul de gîşte şi la douăzeci de inutila sală de sport, s-au făcut auziţi Camile Saint-Saëns, Jules Massenet, Dmitri Şostakovici, Fritz Kreisler, Pablo de Sarasate.

Violonistul Gabriel Croitoru, cel care a concertat în compania lui Liviu Prunaru, în faimosul turneu „Stradivarius contra Guarneri“, a recidivat. Cele opt concerte date de el în sate, în comune şi în orăşele de provincie din nordul, sudul şi estul României, au avut un succes cu mult peste aşteptări. Lumea satelor, deşi uitată, abandonată şi aflată în extincţie, a arătat că poate vibra nu numai la reţetele de imbecilizare, vîndute prin cablu de televiziuni. Copiii părăsiţi ai societăţii urbanizate s-au bulucit să-i asculte pe violonistul Croitoru şi pe pianistul Horia Mihail, mai ceva ca la găleţi electorale. Turneul, început pe 22 octombrie, a avut concertul de final pe 1 noiembrie, la Sala Radio. Sigur, aici ţăranii de la sate n-au mai putut să vină, dar au fost prezenţi destui ţărani de Capitală, lucru cum nu se poate mai îmbucurător. Dacă o milionime dintre cocalarii care bat cluburile Bucureştiului au lăsat muzica house pentru Mozart – fie şi numai pentru o jumătate de oră –, înseamnă că masele pot fi salvate chiar pe durata acestui secol. Ideea de a face acest desant de popularizare a clasicilor în profunzimea rurală a unei ţări devastate de telenovele, sărăcie şi meltenism vine de la Radio România Cultural. Nu e prima dată cînd Radioul Naţional face asemenea gesturi simple şi intense, care pun antropologii pe gînduri. Concertele itinerante fac cumva parte din meniul casei. Un meniu bogat, transformat cu vremea în menire. E un motiv puternic – dacă nu singurul –, pentru care Radioul Naţional merită să fie ţinut în viaţă, atunci cînd statul va privatiza Oltchimul, CFR Marfă şi TVR.

Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012