1) Car cu boi, de Nicolae Grigorescu.În dimineața de 5 aprilie 1880, pictorul Nicolae Grigorescu se întorcea de la ANAF, unde avusese o discuție neplăcută cu funcționara despre niște drepturi de autor, când a văzut un car cu boi parcat fix pe mijlocul drumului. Primul lui impuls a fost să-l facă de râs de proprietarul nesimțit, așa că a scos repede șevaletul și acuarelele și a început să picteze carul cu boi care încurca circulația. După ce-a terminat pictura, a postat-o pe un perete al Muzeului Național de Artă, ca să vadă toată lumea în cel hal se parchează pe ulițele din București. Se pare că de-aici vine și expresia „ai parcat ca un bou“. Mai exact, pare că boii tăi au parcat de capul lor carul, trăgându-l până în mijlocul străzii, pe trotuar, pe trecerea de pietoni sau pe liniile de tramvai, acolo unde încurcă circulația.
2) Cosași odihnindu-se, de Camil Ressu. Lui Camil Ressu nu i-au plăcut niciodată lenea și delăsarea. De aceea, atunci când a văzut că niște cosași se odihnesc în timp ce lucerna plângea pe câmp necosită, i-a pictat repede pe o pânză, ca să-i facă de râs în toate muzeele țării. „E spațiu public, am voie să pictez“, a strigat Ressu în apărarea lui, atunci când un cosaș a strigat la el să nu-l mai picteze. Din păcate, un alt cosaș a ieșit cu ochii închiși, iar Ressu n-a mai avut timp să-i mai picteze încă o dată.
3) Țărancă culcată în iarbă, de Nicolae Grigorescu. În timp ce se plictisea groaznic la o petrecere de Revelion, Nicolae Grigorescu a început să copieze eticheta unei sticle de Jidvei. Din aceste mâzgălituri plictisite, Grigorescu a scos o capodoperă a impresionismului românesc, apreciată de toți amatorii de vin alb.
1.816 vizualizări






