În Capitală, campania electorală a constat doar în mere, pere şi bannere

Îmi place campania electorală pentru că e singurul moment din an cînd politicienii români îţi depăşesc aşteptările. Cînd crezi că nu pot fi mai parşivi şi mai falşi, hop, vine campania să-ţi demon­streze contrariul. Parlamentarele, în general, nu sînt nişte alegeri atît de spectaculoase, fiindcă deodată apar nişte feţe ciudate pe pereţi, nişte oameni despre care habar n-ai cine sînt şi nici nu ştii precis cum te reprezintă. Am decis totuşi să fac un mic sumar de campanie în Capitală, ca să ne dăm seama ce mecle or să se îngălbenească pe afişe de acum încolo.

De la bun început, cel mai evident lucru despre campania pentru parlamentare e că USL-ul domină covîrşitor la numărul de materiale electorale de prin oraş. Pentru fiecare pereche de ochi care te priveşte de pe bannerele arediste, ai alte cinci perechi de ochi uselişti. Ba chiar dublu, dacă te afli în colegiul lui Victor Ciorbea.

Nu ştiu ce i-a apucat pe pedelişti la alegerile astea, dar toate sloganurile alea care au cuvîntul inimă inclus forţat în ele îi fac să pară o asociaţie de cardiologi, nu un partid care se vrea la putere. Pe panoul cel mai răspîndit al ARD scrie mare; „Noi avem 75% oameni noi“, iar alături, ca o fină ironie, se vede, imensă, faţă în falduri a lui Vasile Blaga, un om care e de atît de mult timp în politică încît are amprenta curului imprimată în toate scaunele din Parlament, şi a lui MRU, zîmbind probabil pentru prima oară de la ultimul congres UTC. În colegiul 9 candidează Radu F. Alexandru, care zice: „Spun ce gîndesc. Fac ce spun“. Păi, domnu’ Alexandru, vă zic că, dacă aplicaţi tranzitivitatea, rezultă doar că faceţi ce gîndiţi şi sînteţi mai eficient dacă săriţi peste etapa cu spusul. În ciuda delirului de pe Facebook cu „Dîrzenia lui Leonida“, materialele lui Paleologu sînt destul de cuminţi. Probabil că n-a avut prea multe de spus în privinţa asta, fiindcă n-ar fi ezitat să-şi arate pieptul de spartan.

Dacă ARD-ul a lăsat-o mai moale cu materialele de campanie, mizînd doar pe cîţiva cai cu cotă bună, USL-ul s-a desfătat cu materiale de campanie cît n-a citit tot electoratul în viaţa lui. Au atît de mulţi bani, că nici nu ştiu ce să facă cu ei. Mesajele lor de campanie sînt atît de variate şi de incongruente, că nici nu mai ştii precis ce vor oamenii ăştia pentru ţară. Unii dau pensii, alţii libertate, alţii dreptate, alţii spitale. Şi sînt atît de populişti, că zici că repetă mot-à-mot ce ţipau oamenii în Piaţa Universităţii acum cîteva luni.

În sectorul 6 al Capitalei, mai ales prin Drumul Taberei, s-au pus atît de multe straturi de afişe încît te aştepţi ca, la primul ger, stîlpii să năpîrlească cîţiva centimetri de coajă. Îl avem pe necontenitul Gigi Becali, care e în slujba crucii de cinci alegeri încoace. Măcar e consecvent. Mă aşteptam, totuşi, ca la banii lui să-şi pună pe afiş, măcar la alegerile astea, o poză care nu pare făcută cu telefonul meu mobil de acum cinci ani. Tot acolo e şi tînărul Sturzu de la Hi-Q, care, oricît ar încerca să o ardă cu tineretul, tot bătrîneşte şi clişeistic îi iese.

În sectorul 1, personajul cel mai tulburător din afişele electorale nu e candidatul, ci susţinătorul. Primarul Andrei Chiliman e, la fel ca în cazul alegerilor locale, complet lipsit de personalitate pentru un om care are „Chili“ în nume. În unele materiale zîmbeşte de parcă i-a capsat cineva colţurile gurii de fălci şi a rămas aşa, iar în alt print ţine mîna pe piept ca şi cum şi-ar face un control mamar.

Dar cea mai îngrămădită campanie electorală USL este de departe cea a candidaţilor din sectorul 5. Ai senzaţia că primarul Vanghelie a luat o coală albă şi s-a dus prin Ferentari ţipînd: „Sloganuri electorale luăăăăm, sloganuri electoraleee“. Iar pentru că a obţinut un preţ bun pe kilogram de la vreun consultant politic şomer, toate materialele de campanie de la useliştii săi au cîte trei motto-uri pe ele. Unul cu „Marea reUnificare naţională“, unul cu „Să facem istorie!“ şi un al treilea e scris cu un corp de text din care nu mai înţelegi nimic dacă stai la mai mult de zece metri distanţă. Ceva cu „Uniţi împotriva istoriei“ şi „uniţi pentru nedreptate“. Sau invers, nu-mi mai dau seama. Probabil aici avem şi cel mai narcisist susţinător, fiindcă Marian Vanghelie are o grămadă de bannere şi afişe cu mecla lui, deşi nici măcar nu candidează. În sectorul 3, pentru centrul Bucureştiului se bat următorii: la Senat, Daniel Barbu, omul căruia i-au rămas ochelarii mici, şi Florin Alexe care, cu nasul său acvilin, privirea serioasă şi capul teşit, arată destul de familiar. Cred că, dacă l-ai dezbrăca în curul gol şi i-ai pune o căţea în braţe, ar fi leit Traianul din faţa Muzeului Naţional.

Văzîndu-se cu sacii în căruţă, campania USL n-a mai avut nimic de zis. Şi-au dat seama că, dacă spun ceva nou, nu au decît de pierdut, aşa că au preferat să rămînă în aceleaşi clişee electorale de care ne-am plictisit ani la rîndul.

Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012