Dacă voiai să-i strici ziua lui Sorin Preda îl întrebai ce mai face unchiul lui Marin, scriitorul. Sorin terminase facultatea – era profesor la o școală dintr-un sat de lîngă Bacău și cam de două ori pe an venea la București, să citească la Junimea. La început scria povestiri ultrascurte, de un umor păgubos-absurd, cu personaje neînsemnate din lumea contemporană. Tipi care nu înțelegeau ce li se întîmplă sau care se trezeau în situații nasoale pe care și le explicau anapoda. Sorin era înalt, arătos, cu o mustăcioară fină și un zîmbet nesigur în colțul gurii; pînă să debuteze își zicea Tomșa, fiindcă unchiul lui îi spusese o dată că în literatura română nu încăpeau doi de Preda, care mai erau și rude. Nepotului îi plăcea să despice firul în patru din te miri ce și, la fel ca personajele sale, ajungea la concluzii neașteptate, sucite.
Pesimist și cinic, Sorin credea că-l urmărește ghinionul, încît se trata singur de boli imaginare. Se însurase, dar căsnicia lui scîrțîia. Dacă te luai după poveștile lui, Bacăul era cel mai ciudat oraș din lume. Cînd începuseră deturnările de avioane, ne povestește Sorin, uimit și ușor plictisit de uimirea lui, că într-o seară un băcăuan înarmat cu un briceag deturnase un troleibuz. Teroristul îi dăduse ordin șoferului s-o ia la dreapta, pe o străduță unde nu erau cabluri pentru troleibuze. Șoferul se supusese. Pasagerii rîdeau. Cînd s-a oprit troleibuzul, fiindcă n-avea curent, teroristul s-a dat jos scîrbit și a luat-o pe jos spre casă. Ca să nu iasă scandal, ceilalți călători au împins troleibuzul înapoi pe tăcute și și-au văzut de drum. A doua zi, tot Bacăul vorbea despre deturnare, dar cum nu reclamase nimeni nimic, Miliția n-a intrat pe fir.
Profesorul Crohmălniceanu spusese o dată la cenaclu că Sorin era mai talentat decît unchiul lui, ceea ce s-a aflat în lumea literară. Cînd știrea asta a ajuns la urechile lui Al. George, acesta a comentat-o sec: „Nici n-ar fi greu!”, deși cărțile îi apăreau la editura peste care era director autorul Moromeților.
Sorin s-a dus cu volumul de debut, Povestiri terminate înainte de a începe, la editura unchiului. Spera că Marin Preda o să-l trimită la plimbare, ca să nu fie acuzat de nepotism. Preda i-a aprobat cartea și a murit înainte de apariția ei. După ce s-a gîndit vreo cîteva zile, Sorin a renunțat la pseudonim. Și-a zis că, dacă ar fi semnat Tomșa, s-ar fi spus că voia să ascundă lumii literare că era nepotul lui Marin Preda. Așa că, deși era de aceeași părere cu marele său unchi că nu încap doi de Preda în literatura română, gîndindu-se că oricum ghinionul se ținea după el, cînd volumul a intrat la tipar Sorin s-a întors la numele lui din buletin. După vreo doi ani a divorțat. Și căsătoria, și divorțul le-a trecut în contul ghinionului de care se credea bîntuit.
1.363 de vizualizări
