Prea mult tam-tam, prea multă isterie… cu Euro ăsta zic, atâtea orgolii, atâtea meciuri, atâta cheltuială, ca să ce? Ca să ajungi ca românii, acasă. Mă scuzați, dar mi se pare o mare tâmpenie.
Cod roșu de caniculă, furtuni, ninsori și campanie în PNL.
Cîțu a zis că vrea o guvernare liberală de opt ani, Orban – una de doisprezece ani. După cum se observă destul de ușor, ambele sunt minore.
Mugur Isărescu ne-a zis că doamna Veorica lucrează la birou și că este foarte disciplinată. Mă rog, nu ne-a zis lucruri mai importante: e în tratament, o putem hrăni dacă ne întâlnim cu ea etc. Hai, bre, toarnă și matale mai multe despre ea.
Iohannis a avut consultări cu Parlamentul și cu Guvernul pentru proiectul său de veșnică pomenire „România educată“. Concluzia a fost simplă: se va face o comisie. Nu e nici o glumă, de fapt comisia e produsul unor glume.
Maia Sandu a câștigat alegerile în Republica Moldova. Se așteaptă acum din partea Moldovei o traiectorie europeană. Pe când și România?
Marți, președintele Iohannis a organizat la Cotroceni dezbaterea națională provind viitorul Europei. Mai pe larg, demența sună astfel: „Evenimentul are ca scop dezbaterea obiectivelor şi așteptărilor legate de Conferința privind viitorul Europei, precum şi lansarea unor direcții de reflecție pentru orientarea dezbaterilor cetățenești care vor avea loc la nivel național pe acest subiect“. E ca și cum la Ministerul Energiei ai chema Organizația Mondială a Clovnilor Șomeri ca să dezbați pe marginea bursei de pește de la Brăila.
1.030 de vizualizări






