Nicușor Dan a luat, în ultimele zece luni, obiceiul de a nu răspunde la apelurile telefonice. Pentru că nu e niciodată sigur cine îl sună.
Poate vă amintiți că pe Stelian Tănase, pe când era PDG al TVR, îl suna uneori Rareș Bogdan. Nu pentru că avea ceva să-i spună, ci pentru că voia să-i paseze diverși potentați, gen Găbițu Oprea, care să-l certe pentru știrile televiziunii publice.
Ei bine, cam așa se întâmplă și cu Nicușor. Orice ar scrie pe ecranul telefonului, omul n-are certitudinea că nu cumva îl sună trecutul mai recent sau mai îndepărtat. Ar mai putea suna și procurorii, dar numai teoretic. Practic, procurorii nu sună, pentru că sunt prea ocupați cu disjungerea dosarelor și pasarea lor în cerc, încât să mai aibă și timp să investigheze toate firele, din ce în ce mai numeroase, care duc la actualul primar al Bucureștiului.
Dar dacă procurorii nu sunt interesați, se pare că alții ar fi și că – declară sub protecția anonimatului roboții telefonici supraîncărcați cu mesaje – au pornit-o pe urmele proiectelor împiedicate de Nicușor Dan în instanță. Din când în când, absolut întâmplător, la câte un proiect imobiliar temporar blocat în instanță apare câte un donator absolut dezinteresat, care sprijină ba asociația lui Nicușor, ba partidul. Se întâmplă, câteodată, să mai apară și banii donați, cum se întâmplă ca, tot uneori, să nu apară toată suma plecată din contul donatorului.
Nu-i vorba că Nicușor ar fi nerecunoscător și că n-ar vrea să depene povești la gura sobei cu foștii susținători. Ar vrea. Doar că lumea s-a înrăit și mai bine evită contactele directe decât să ajungă în faza aia în care-i scanează pe toți de microfoane ca să fie sigur că, orice ar povesti, nimic nu poate fi folosit împotriva lui.
2.080 de vizualizări






