Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Trei războinici români mai puțin cunoscuți

Zoom Trei războinici români mai puțin cunoscuți

Generalul Pascu – Poreclit de colegi generalul Copy Pascu, acest ofițer și-a dat și doctoratul în științe militare, cu o teză de summa cum laude copiată după cele mai performante lucrări din domeniu. Știe trei limbi străine: engleza, franceza și germana. Nu le vorbește, dar le știe după nume, știe că astea sunt. În timpul liber, îi place să scrie povestiri, în special de Cehov. Generalul Pascu a jurat să-și apere cu arma în mână teza de doctorat, ca nu cumva să se-atingă de ea vreun jurnalist.

Căpitanul Aviator Căzutu – Pilot de frunte al armatei noastre, a căzut cu toate tipurile de avion de care dispune armata română. Nu există model din care să nu se fi catapultat din cauza unor probleme tehnice cu care s-a confruntat în timpul zborului. Colegii spun că nu ar fi reușit până acum nici o aterizare, pentru că nici el nu-i nebun să-și riște viața. A primit de la președintele Iohannis Ordinul Național „Serviciu Credincios“, pentru că spune o rugăciune înainte de fiecare decolare cu avionul.

Locotenent Greblă – Nu e ofițer în armata română, ci e locotenent al unui celebru lider interlop. Auzind că vine războiul, Greblă a spus că n-o să stea nici el cu mâinile-n sân, ci o să se-ntoarcă pe Anglia, unde momentan are interdicție.

2.626 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia