Deși războiul a început de mai bine de o lună, Uniunea Europeană continuă să finanțeze regimul Putin, importând masiv teorii ale conspirației de la Moscova. „Din păcate, Germania, Franța și alte puteri europene n-au reușit să-și pună pe picioare propria industrie producătoare de teorii ale conspirației“, a spus cu regret președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „UE ar trebui să se concentreze pe propria producție de conspirații și să nu se mai bazeze pe conspirațiile de import, care nici măcar nu sunt atât de bune. De exemplu, mi-am luat de la ruși o teorie despre cum, de fapt, americanii n-au ajuns niciodată pe Lună. Nu m-a ținut nici două săptămâni. Teoria a început pur și simplu să se destrame, nu ținea deloc. Am aruncat-o la gunoi, laolaltă cu Bigfoot și tunelurile subterane ale dacilor“, a mai spus Zelenski.
Pe de altă parte, oficialii europeni spun că au început și ei, timid, producția de teorii ale conspirației. „Știți că, de fapt, palma lui Will Smith de la Oscaruri a fost o mare regie?“, a spus, plină de entuziasm, Ursula von der Leyen. „Voi chiar mai credeți în regii de-astea ieftine? Treziți-vă, oameni buni!“, a strigat președinta Comisiei Europene la jurnaliștii prezenți, care i-au atras însă atenția că tot teoriile rusești sunt mai bune.
5 vizualizări







…si nici nu l-a lovit cu pumnul in plex pe Chris Rock, in inregistrarea de la Ploiesti.
Fabuloasa completare!