Prea mulți luptători pentru libertate pe la noi. Ministrul Apărării, Dîncu, a învățat multe despre ea în armată, lucru cel puțin ciudat când te gândești că vorbim despre un spirit universitar. Mă rog, apoi te mai gândești că spiritul universitar e prieten cu Ioan Rus și-ți mai trece.
E limpede însă că trăim niște vremuri în care se amestecă mult libertatea cu milităria. Se definesc una prin alta, se obțin una prin alta. Dacă te uiți la Nicolae Ciucă, nimic însă din ce ți-ai imagina că are de-a face cu libertatea.
Ciucă nu înțelege libertatea, abia dacă o poate pronunța. Rar cineva care să nu aibă nimic milităros în el, dar care, în același timp, să fie atât de departe de civilie. Pare că și-ar trăda ce are mai prețios dacă ar face un lucru din proprie inițiativă. Ciucă e un premier care poate fi dăunător doar în măsura în care va executa cu sfințenie orice i se va spune. Altfel, îți stârnește compasiune. Pentru că e greu de crezut că acest om e vreo lumină în ale milităriei. În aceste luni de război am văzut cu toții la TV generali peste generali ai armatei române și 99% din ei erau cu dicționarul la zi, cu argumente cât pentru trei emisiuni, și toate acestea citite de undeva din cap, nu de pe foi. Așadar, pare că, și în armată, Ciucă n-a făcut altceva decât să-și exerseze aceeași captivitate a lipsei de inițiativă și de orizont personal.
Bineînțeles că noua formulă de lucru „Libertate + Arme = Love“ trebuie să producă rezultate în industria de armament și-n capitalismul panicii, dar parcă te simți jignit când vezi că ești prostit cu unul ca Ciucă. Nici măcar nu s-au străduit, asta mă deranjează.
