1971 – Se naște Cristian Cioacă. În momentul în care vede lumina zilei, Cioacă îi pune acesteia gând rău, plănuind să o omoare atunci când nu e nimeni de față.
1972 – În primii ani de viață, Cioacă nu plânge deloc. Viitorul polițist preferă să zâmbească arogant și nepăsător, de multe ori cu o țigară în colțul gurii. Părinții își dau seama că a făcut pe el și că e cazul să-l schimbe atunci când îl văd că rînjește ca un cocalar și refuză să dea declarații.
1973 – Părinții lui Cioacă remarcă un lucru extrem de ciudat: acesta obișnuiește să-și facă nevoile pe el în special între Rucăr și Bran.
1974 – Cioacă deprinde primele obiceiuri de adult. Într-o noapte de august, după ce face pe el, își pune hainele murdare într-un sac și le abandonează într-o râpă din apropiere. Poliția îi le găsește câteva zile mai târziu, dar, în ciuda probelor, Cioacă nu vrea să admită că el e autorul faptei.
1977 – Cioacă refuză inițial să meargă la școală, dar cu timpul își dă seama că prezența la ore poate fi un alibi prețios.
1980 – Compunerea cu titlul ”Crima perfectă”, scrisă de Cioacă, le dă de gândit părinților și învățătoarei, întrucât elevul nu amintește nimic de îndepărtarea petelor de sânge, ceea ce constituie o greșeală elementară.
1988 – Adolescent idealist, Cioacă încă mai crede în crima perfectă. Adevărul e însă că perfecțiunea e în ochii privitorului care anchetează cazul, deoarece, dacă ești de față la crimă și vezi toate ororile alea, numai perfectă nu ți se mai pare.
1989 – Cristian Cioacă, pe atunci elev în ultimul an de liceu, ia parte la evenimentele din decembrie. El anihilează de unul singur mai mulți așa-ziși teroriști, pe care îi tranșează în propria locuință și-i îngroapă într-o pădure din zona Brașovului.
1998 – Cioacă îi vorbește unui prieten despre o obsesie mai veche de-a lui: ”Pentru mine, crima perfectă trebuie să fie înaltă, brunetă și să mă înțeleagă.”
2007 – Cioacă își notează în jurnal următoarele rânduri, crezând că-i vor fi suficiente în fața judecătorilor: ”30 august 2007. A fost o seară banală. Am băut o bere, am spart semințe, m-am uitat la televizor și nu mi-am omorât soția.”
Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013
Nu pot sa zambesc la ce ati scris, pentru ca acest individ imi creaza repulsie si nu as ezita sa-i trag un glont in gura aia spurcata cu ranjet de sobolan diareic! jalnica justitie avem daca pana acum nu au reusit sa-l bage in puscarie sau sa-i taie macaroana; cred ca suntem destui in tara care il vrem executat, eventual strangem niste bani impreuna si gasim ceva interlopi sa-l potoleasca de-a pururi. cine se baga?
Eu nu pot judeca pentru crima un om pentru motivul ca e antipatic si arogant.Si mie mi-e antipatic,dar asta nu-mi da dreptulsa-l condamn la moarte.Dar nici in „instanta” nu am cine stie ce incredere.Astept un verdict.