Nu cred că Janos Kadar, comunistul soft, n-a mai avut bani de tencuială, de-a lăsat neacoperite găurile din zidurile Budapestei făcute de gloanțele de 12 ale mitralierelor de pe tancurile rusești în ’56. La fel au făcut – adică n-au făcut! – guvernele cehoslovace după Primăvara de la Praga, chiar dacă erau marionete rusești. Sînt răni care trebuie lăsate nevindecate și, oricît ai fi de ticălos ca politician, știi că nu te poți atinge de ele, ca să nu te pună istoria la zidul infamiei. Pînă s-a văzut în NATO și în Uniunea Europeană, cum se mai tînguia în Occident Viktor Orbán, premiantul capitalismului din anii ’90, și cum îl mai pupa el în cur pe Soros baci, în timp ce făcea pe ghidul politic al rănilor Budapestei! La noi, de-alde papașa Iliescu mai fredona kazaciocul, iar procurorii români se sfiau să-i deranjeze cu acuzații pentru crime pe tartorii Securității, de unde și democrația originală, mineriadele, plus alianța lui papașa cu Vadim Tudor.
Dar să nu ne abatem! După ce-a prins gustul puterii, Viktor Orbán a luat-o pe urmele Rusiei lui Putin, mai întîi cu pași mici, apoi tot mai mari și mai hotărîți. A întors spatele liberalismului, l-a acuzat pe Soros de conspirații și i-a închis fundația, ba a început să-și facă din măsele cu băieții pe care i-a luat plînsul din cauza Tratatului de la Versailles și se joacă de-a războiul prin tabere de antrenament paramilitar. Creștin-democrația europeană, care l-a ocrotit cît a putut și pe Băsescu, a tot făcut pe surda și pe chioara pînă n-a mai avut încotro și i-a zis premiantului să se astîmpere. Premiantul, nimic! A dat de pămînt cu coronița și s-a încuscrit politic cu Putin, de-a ajuns să proclame eșecul Uniunii Europene în fața Rusiei, să dea cu tifla Comisiei UE și să numere guvernele căzute prin Europa cu cea mai pură satisfacție rusească.
La Budapesta, Orbán nu îndrăznește încă să-i facă de drogați pe cei ce protestează împotriva lui, dar își face încălzirea pe la Tușnad, localitate renumită printre suferinzii de boli nervoase care nu și-au pierdut de tot luciditatea. Adică ăștia care par nebuni, ca Putin sau ca Lavrov, dar încă nu sînt, deși despre Lavrov ai zice că suferă grav de delir de interpretare, dacă n-ar fi ministru de Externe.
Că pe Orbán l-o fi paranoizat puterea e cît se poate de posibil. Asta e boala profesională a politicienilor care se încoțopenesc în funcții înalte. Dar că ungurii par să-și fi pierdut memoria doar pentru că le-a plafonat Orbán prețul benzinei, încît în loc să fie solidari cu ucrainenii îl lasă pe acest Pinocchio grăsuț să se gudure pe lîngă Putin, asta e cea mai tristă dovadă că poporul n-are totdeauna dreptate.
Nu, domnule scriitor: e pe cale sa se-ncuscreasca cu „dreapta” europeana, tot mai satula de „progresismul UE”. Daca mai e voie, in mult -clamata democratie! Si a cui o fi vina ca asta da apa la moara lui Putin?