Să arzi cu veselie bani europeni pentru o bursă a peștelui la Tulcea înseamnă să crezi că broker-ul va reuși ceea ce nu mai reușește nici pescarul profesionist și nici braconierul electric: să găsească pește în Dunăre.
Așadar, în timp ce investițiile masive în turism așteaptă un semn de bunăvoință din partea autorităților, noi ne încăpățânăm să transformăm biosfera Deltei în fermă piscicolă. Ei bine, ca să fie piscicultura și acvacultura românească aliniate la standardele europene, aproape jumătate din suprafața Deltei Dunării zace îndiguită în pârloagă, așteptând în zadar renaturările, intrarea apelor și refacerea ecosistemelor acvatice. Și cum prin pensiunile și hotelurile din Delta Dunării cam bate vântul, e logic să ne întrebăm din ce mai trăiesc oamenii de acolo, când borșul pescăresc au ajuns să-l facă cu macrou și pangasius congelat. Simplu: n-o fi pește, dar bărci motorizate sunt multe în infrastructura creată de turism! Găști de foști braconieri electrici reorientați profesional fură motoarele, smulgându-le de pe bărci, tăind comenzile la care sunt atașate, făcând posesorului un deranj de mii de euro. Apoi marfa este predată transportatorilor din rețea și dusă la Galați, Brăila sau Călărași pentru a i se pierde urma. În mod similar, motoarele furate de la Galați, Brăila sau Călărași sunt duse la Tulcea pentru a fi vândute celor rămași fără motoare și altor amatori de chilipir într-o circulație ca la carte a materiei în natură, conform principiului „nimic nu se pierde, totul se fură”. Cele mai căutate motoare sunt cele de 50-60 CP în patru timpi, ideal să posede computer, ca să fie tehnologie. De pildă, un motor care la mâna a doua ar valora 2.500 euro se vinde furat cu 800 de euro și nu poate fi înmatriculat prin procedee legale, pentru că are plăcuța cu seria jumulită și nu are acte, deci cumpărătorul știe pe ce dă banii. Această neașteptată lovitură, primită de cei care încearcă să relanseze turismul în Delta Dunării, are un adevărat rol evolutiv – să trăiască domnul Darwin! – prin durul proces al selecției. Cine se adaptează supraviețuiește, dovadă fiind faptul că anul trecut un patron de pensiune cu clienți răriți din Dunavățul de Jos a vândut la cunoscători nu mai puțin de 30 de motoare, toate de 50-60 CP. Faptul că anul acesta a mai cumpărat în luna ianuarie încă vreo zece, toate cu seriile jumulite, poate fi o coincidență sau nu, cert este că omul nu moare de foame. Românul se descurcă, asta o știm cu toții, însă v-am spus povestea asta cu motoarele pentru a înțelege că drama cailor din pădurea Letea este dublată acum de drama cailor-putere de peste tot din Deltă. E doar o chestiune de timp până când englezii ne vor acuza că le-am dat în loc de carne de vită carne de cal în patru timpi din Deltă, cu injecție electronică, treabă care – hai să recunoaștem – ne cam face de căcat.
Publicat în Cațavencii, nr. 6(84), 2013
