Cu cinci ani în urmă, externele își dăduseră mâna cu intendența, care se coalizase cu jandarmii, mai chemaseră în ajutor niște golani șantajabili din galeriile de fotbal și sperau să schimbe un premier cu probleme de exprimare cu un tânăr școlit pe bani grei prin diverse străinătățuri. Trebuia să fie cu sânge, cu victime, cu o scară de victime pe care tânăra speranță să se cațere cât mai sus. Trebuiau să se întâmple multe atunci, în acel 10 august ratat, în care până și președintele Iohannis parcă regreta că n-a mai avut ocazia să spună iar, cu gura plină de dinți impecabili: „A fost nevoie să moară oameni…“. Doar că n-a fost să fie. Nu s-au aliniat planetele, nu s-au mișcat cum trebuie trupele din teren, or fi existat și trădători, or fi existat mai multe motive. Cert este că tânăra speranță nu și-a văzut visul cu ochii în chiar acel moment, pe care el îl provocase, el îl promovase, banii de la Bancorex al tăticului îl finanțaseră.
A fost nevoie să mai treacă ceva timp, să mai uite lumea, să se liniștească apele și să se mușamalizeze anchetele, iar tânăra speranță a ajuns vicepreședinte în partidul echipei câștigătoare. De unde, cu ajutorul PSD-ului, care s-a retras strategic de la guvernare cu un an mai devreme, i se deschideau toate căile spre glorie și, de ce nu, spre cele mai înalte culmi. Secretar de stat la Finanțe, părea să fi apucat direct piciorul lui Doamne-Doamne, care urma să-l ducă și mai sus, tot mai sus. Doar că au venit alegerile, externele și internele și-au împins încă un partid la guvernare, plin de speranțe tinere, așa că drumul spre luminița de la capătul tunelului se oprise, temporar, pentru tânăra speranță. Care, o vreme, a fost un simplu deputat. Norocul ei, al tinerei speranțe, că la cercetare, inovare, digitalizare sau cum s-o mai chema ministerul ajunsese un plagiator. Așa că tânăra speranță a ajuns, în cele din urmă, ministru. Nu la un minister important, dar orișicâtuși.
Și pentru că în propriul partid speranța nu mai spera cine știe ce mare lucru, și-a găsit aliați în partidul vecin și prieten. Așa că speranța, ajunsă deja la 37 de anișori, a prins iar aripi, visând că la rotativă va ajunge ministru de Finanțe.
Povestea e lungă, complicată și cu atât mai ciudată cu cât, în 2018, tocmai tânărul nostru era printre fruntașii celor care umblau pe buze cu muia adresată actualilor parteneri. Dar timpul le vindecă pe toate, mai ceva ca un strugurel bine plasat. Acum, nu mai trebuia decât ca rotativa să se și petreacă, iar PNL să câștige Finanțele în aplauzele PSD-ului și ale două-trei Servicii înfrățite în interese.
Doar că, așa cum se întâmplă la operă, nu e gata până nu cântă Mutul. Iar Mutul a cântat: la Finanțe ar trebui să fie un ministru-surpriză, consilier prezidențial, nemembru de partid.
Cel mai surprins a fost pretendentul, eterna speranță, tânărul care mai are puțin și nu mai e chiar tânăr și nici răbdare nu mai are. Iar surpriza lui a fost cu atât mai mare cu cât credea că beneficiază de cele mai bune Servicii. Dar, în țara în care nimeni n-ar trebui să aibă salariu mai mare decât președintele, probabil că nici Serviciile nu au voie să slujească pe cineva mai bine decât îl slujesc pe președinte. Iar până când Sebastian Burduja va ajunge președinte, ca să beneficieze de Servicii așa cum beneficiază Iohannis, va mai trece ceva timp. Dacă va fi tot timpul din lume, chiar n-ar fi o problemă.
1 comentariu