Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Obama a făcut o vizită riscantă în Israel: Shalom printre explozii

Zoom Obama a făcut o vizită riscantă în Israel: Shalom printre explozii

Jurnalul lui Barack Obama (cel mai puternic om din lume)

20 martie 2013 – Dragă jurnalule… Nu știu de ce îți spun „dragă“, pentru că nu ești poporul american, să trebuiască să te manipulez. În fine, află despre mine că sînt bine, tocmai m-am întors din Israel. Nu mai văzusem de mult atîția evrei la un singur loc. De ultima dată când am fost la New York, cred.

21 martie 2013 – Mi se pare absolut normal să-i ajutăm pe evreii din Israel împotriva palestinienilor. Pînă la urmă le sîntem datori. Și producătorii evrei de la Hollywood ne-au ajutat pe noi atunci cînd am vrut să „trimitem“ primul om pe Lună.

23 martie 2013 – Nu vreau să pară că sînt împotriva palestinienilor și că îi susțin necondiționat pe israelieni, pentru că știu ce e bine pentru mine, dar dacă aș fi în locul palestinienilor aș lăsa totul și aș pleca în cosmos. Uite cîte rachete le oferă zilnic israelienii ca să plece, și nerecunoscătorii le refuză.

25 martie 2013 – Multă lume spune că singurul motiv pentru care am vizitat Israelul a fost ca să mă întîlnesc cu inițiatori ai complotului  iudeo-masonic și să punem la cale înrobirea rasei umane. Nu e adevărat. Le-am spus chestia asta și prietenilor mei iudeo-masoni, la întîlnire, și am rîs cu toții. Toată lumea știe că am pus la cale înrobirea rasei umane încă de anul trecut.

 

Jurnalul lui Beniamin Netanyahu (prim-ministrul israelian)

20 martie – Dragă jurnalule, azi a fost o zi reușită. Ne-a vizitat președintele Obama și totul a mers excelent. Adică l-am cam lăsat noi să aștepte, l-am bruscat la controlul corporal și l-am electrocutat „din greșeală“ cu detectoarele de metale, dar, per total, l-am tratat excelent pentru un om pe care-l mai cheamă și Hussein.

21 martie – Trebuie să mărturisesc că mi-a fost frică. M-am gândit pentru o clipă că Obama ar putea fi, de fapt, un terorist musulman care s-a integrat perfect în societatea americană doar pentru a ajunge președinte și a executa o misiune sinucigașă atunci când se ivește momentul oportun, în prezența altor șefi de stat. M-am mai liniștit însă când mi-am dat seama că, dacă e așa, atunci o să se detoneze nu cu mine, ci la întâlnirea cu președintele Shimon Peres.

22 martie – Trebuie să mărturisesc că Obama mi-a trezit unele suspiciuni și din cauza rasei sale. Am auzit că e pe jumătate alb și toată lumea știe ce ne-au făcut albii din Germania în timpul  celui de-al doilea război mondial.

Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia