O demnă cetățeancă a Elveției a fost surprinsă în timp ce încerca să-și scrie numele pe Colosseum. La fix două săptămâni după ce un bulgar uimea mapamondul cu aceeași manevră de neam prost. Adică, pardon, cu aproximativ aceeași manevră, pentru că elvețianca n-a reușit să scrie decât litera „N“, ceea ce a dus la dispute înflăcărate printre lingviști, ferm convinși că domnișoara se numește „Nesimțita“, „Netoata“ sau dacă nu e cumva chiar din vița nobilă a lui „Neînchipuit de tîmpita“.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital, unde ajunsese în ziua precedentă pentru deshidratare. Uite genul de afecțiune la care președinții României sînt imuni de aproape douăzeci de ani. Primii zece pentru că Petrov știa că nu poți să suferi de deshidratare dacă mereu mori de sete și ultimii zece pentru că lipsa de ulei de motor se cheamă complet altfel. În orice caz, revenind la premierul israelian, faptul că afecțiunea lui vi se pare ridicolă e perfect normal. Să fi ajuns la spital de sărbători, și asta pentru că n-a mâncat nici cîrnați, nici tobă, nici caltaboș, ar fi fost cu totul altceva.
FSB susține că a dejucat tentative de asasinare a două jurnaliste ruse. Să fie vorba de Anna și Politkovskaia? În mod cu totul neașteptat – nu. Să fie vorba de două trompete ale Kremlinului? În mod și mai neașteptat, am zis deja „două jurnaliste ruse“, nu?
Peste 10.000 de oameni au participat la marșul Gay Pride în Budapesta. În mod neoficial, membrii comunității LGBT se așteaptă la susținerea Guvernului maghiar, date fiind relațiile atît de calde și apropiate dintre Viktor Orbán și Vladimir Putin.
Din cauza secetei, cetățenii din Uruguay se confruntă cu o criză a apei potabile. Acum mai urmează ca președintele țării să se întrebe nedumerit: „Păi, dacă n-au apă, de ce nu beau bere?“. Și să fie răsturnat de la putere de o juntă de vasluieni care știu că nu poți să faci vodcă din bere.






