Cum să-ți dresezi fanfaronul

Rareș „Dickisitul“ Bogdan e fiert să povestească și să arate, dacă poate, oricui că el este omul de încredere al lui Klaus Iohannis, câinele de pază al democrației originale fabricate la Sibiu, strategul pe care-l sună Încăpreședintele noaptea, ca să-i ceară un sfat, o părere, o limbă caldă. Și pentru că oamenii l-au mai văzut, din când în când, prin preajma Marelui Călător sau ținând lumânarea cât Prima Călătoare a țării voia să joace tenis în nocturnă, Dicky pare cumva credibil când se laudă cu relațiile lui extrem de sus-puse.

Din poziția asta, de plauzibil sfătuitor al omului care nu acceptă sfaturi și-și urăște consilierii, Rareș și-a permis și-și permite multe. În general, mai ales prin partidul liberal, unde se-nfoaie și se-mpăunează de fiecare dată când are ocazia, pretinzând că prin gura lui ies chiar gândurile (că de vorbe nu prea poate fi vorba) Marelui Taciturn. Iar oamenii din partid, bieții de ei, îl cam cred. Că doar n-o fi nimeni într-atât de nebun să-l sune pe însuși președintele ditamai României, membră a UE și NATO, partener strategic de partener strategic al SUA, și să-l întrebe dacă e adevărat ce delirează Cel-care-învelește-căcatul-în-batistuță. Și nu-l sună nu pentru că ar fi total lipsiți de curaj, ci pentru că nici ei nu au habar pe unde l-ar putea prinde un astfel de apel. Dacă e în roaming prin cine știe ce colț de lume? Păi, voi știți cât costă să vorbești cu Zanzibarul? De unde ar putea niște bieți bugetari sau niște bieți demnitari ai statului român să plătească adevărate averi doar ca să audă la celălalt capăt al apelului telefonic augusta și profunda tăcere prezidențială?

Și, deși de obicei Rareș e lăsat să se ia la trântă dreaptă cu câmpii, pe care de cele mai multe ori îi bate de-i ascultă cu urechea, mai există și momente în care stăpânul îl aduce cu unghiile pe pământ. Asta se vede cel mai bine atunci când, după ce urlă, zbiară, jignește, înjură, stropește cu salivă printre imprecații câte un adversar, deodată își smulge batista din buzunarul de la piept și începe să lustruiască temeinic acolo unde cu doar câteva clipe mai devreme scuipase.

Cam așa s-a întâmplat și săptămâna trecută, când, după ce se-nroșise la fețe susținând că PNL-ul merge singur în alegeri și că același PNL va avea propriul candidat la prezidențiale, Rareș Bogdan a fost văzut de o țară întreagă cum defilează mândru fix în spatele lui Marcel Ciolacu, atent să nu cumva să se piardă nici măcar un strop din ce-ar putea lăsa viitorul președinte.

Ei bine, poate vă întrebați cum se dresează atât de bine un fanfaron. Nimic greu, nici complicat, rețeta fiind aceeași de ani și ani: cu o labă peste bot. Nu trebuie să fie ceva dur, foarte violent sau sângeros. Dacă laba ține strâns un vraf de dosare pline de dovezi și interceptări, lucrurile merg, de obicei, ca unse.