Despre dispariția intempestivă a belgienilor, mîncați fripți de balaoni și flămânzi

Epoca noastră va rămîne în istorie (dacă va rămîne, lăsați-mă să visez) ca vremea unei maxime fărîmițări. Lumea înconjurătoare, cu excepția dictaturilor, despre care nu știm mai nimic, e un teritoriu în care bulele, bulișoarele, bulbucii și vîntoasele de tot soiul se calcă în picioare. Bărbații cu femeile, negrii cu albii, tradiționaliștii cu moderniștii, credincioșii cu ateii, peneliștii cu auriștii, și tot așa. Iar mozolul nu se oprește aici. În carul marii bule a principiilor intră balonașele intereselor sau ale direcțiilor. Înhămați de multe ori la aceeași căruță, căruțașii sau dobitoacele trag care-ncotro, unul hăis, altul cea, însă vehiculul ideilor și al acțiunilor stă pe loc, deși scîrțîie din toate încheieturile. Și încă ar fi bine, dacă în interiorul acestor bule s-ar menține o minimă ordine a vorbitorilor și/sau s-ar învăța ceva din experiența anterioară. Dar ți-ai găsit? Toată lumea e supărată, cu muștaru’ sărit și paraponul cît capra. Se rup prietenii de o viață, se semnează ultimatumuri, au loc excluderi.

Dar ce vor oamenii? Bani? Glorie? Casă? Nu. Să le dai dreptate. Să fii complet de partea lor. Să înghiți ideologia (a se citi „bășinile“) fără să crîcnești, să te îndoiești, să cercetezi. Asta e prima condiție în bisericuțe. Uniți în cuget și simțiri. Zboară știrile false, gogonate, delirante mai ceva ca niște vrăbii speriate. Nu crezi că Călin Georgescu e Mesia? Marș, mă, zdreanță, nu meriți să trăiești în țara asta! Nu crezi că dacii erau ortodocși? Ești un gunoi progresist. Nu crezi că Dumnezeu își va face cuib (frumos cuvînt) pe cea mai înaltă culme a Munților Carpați? Zi mersi că nu îți mutăm căpriorii. Stați așa și nu mînați, că mai avem. Nu crezi că toți bărbații albi merită să fie excluși din societate? Sexist ordinar! Nu crezi că toată cultura lumii trebuie aruncată la gunoi? Se vede că ești nu numai un reacționar ordinar, dar mai faci și umbră pămîntului de pomană. Nu scrii cu x în coadă? Reacționar fascist!

Partea hazlie e că, de oriunde ai privi, se vede cum această gălăgie permanentă încearcă cu disperare să facă prozeliți. Cum? Prin înjurături, jigniri, insulte, calomnii. E o metodă verificată în timp – odată cu sindromul Stockholm – că acela călcat în picioare și dat prin smoală și fulgi se va scutura ca o găină și se va încolona.

O să mă întrebați ce mi s-a năzărit. Păi, iată micuțul caz al saitului „O mie de semne“, îngrijit de scriitorul Gelu Diaconu. Deunăzi, el a postat o recomandare pentru volumul lui Jean-François Braunstein, Religia woke. Pînă aici i-a fost. A devenit brusc un reacționar, iar saitul lui, care recomandase sute de cărți din literatura română de toate direcțiile, „o fițuică extremistă mizeră“. Partea tristă a citatului e că îi aparține unui poet, Florentin Popa, care a fost și el denunțat, la rîndul lui, de un coleg literat mai bătrîn, ca gunoi progresist și pîrît la autorități. Urma să plece în Anglia. Doar-doar s-o împiedica cineva pe culoarele Ministerului de Externe. Și atunci, și acum, am să zic simplu: libertatea cuvîntului e, probabil, cel mai greu păcat de care suferă întotdeauna numai și numai ceilalți! Și noi, belgienii?

„Unde mergem noi, domnule?“