Jurnalule, știu că e vag neplăcut să fii arestat abuziv și trimis în cea mai sinistră pîrnaie pe care o poate concepe o minte bolnavă de dictator, dar e și vina mea că am fost confundat cu un imigrant ilegal care putea sau nu să fie un răufăcător. Ar fi trebui să-mi bag mințile în cap și să nu mai merg pe stradă cu moaca mea de latino-american, pentru că e simplu ca eins, zwei, drei: n-ai cum să nu fii suspectat cînd e evident că faci parte din grupul ăla de oameni.
Jurnalule, nu mi se pare corect ca domnul președinte Trump să fie acuzat de abuz revoltător doar pentru că arnăuții săi mi-au răpit Drepturi inalienabile precum Viața, Libertatea și Căutarea Fericirii. De fapt, astea nici nu fac parte din Constituția americană, ci din Declarația de Independență. Și eu oricum nu sînt cetățean, deci nici declarația despre toți oamenii care sînt născuți egali nu mi se aplică.
Jurnalule, mă enervează toți sorosiștii ăștia care fac scandal că am fost trimis într-un bulău care echivalează cu o condamnare la moarte fără o hotărîre judecătorească definitivă. Dar eu am o hotărîre judecătorească definitivă, jurnalule! Una care spune clar: omu’ ăsta are dreptul legal să stea în Statele Unite alături de nevasta lui, cetățean american, și de copiii lui, cetățeni americani! Păi, ce vor mai mult și globaliștii ăștia? N-are dreptate și domnul președinte cînd plănuiește în secret să înceapă să-i deporteze și pe ei, cu cetățenia lor cu tot?
Jurnalule, poate că s-au făcut niște mici greșeli cu deportările astea ilegale, dar asta e situația, cu toții trebuie să facem sacrificii pentru ca să scăpăm de criminalii imigranți. Adică nu știu dacă în avionul ăsta cu deportați e vreunul, dar sigur vor deveni cu toții după o lună petrecută în pîrnaia aia salvadoriană. Îl înțelegi și pe domnul președinte cînd insistă cu încăpățînare să nu lase pe nici unul să mai scape de-acolo, oricît ar fi de nevinovat.
Jurnalule, eu îl susțin pe domnul președinte Trump în planul său de-a continua deportările ilegale cu cetățeni americani. Întîi, pentru că asta e singura mea șansă să-mi mai văd nevasta și copiii, ba poate și prietenii. Și, al doilea, o asemenea măgărie se justifică pe deplin, pentru că ar fi vorba de criminali. Poftim? De unde știu că-s criminali? Simplu, pentru că au îndrăznit să se pună împotriva statului! Și statul e Trump, se-nțelege.
Jurnalule, sînt deja trei zile de cînd am fost închis în echivalentul pe steroizi al iadului pe pămînt, dar nu mă plîng. Cumva, mi se pare că am avut noroc. Eu stau bine-mersi, în siguranță, dar cine știe ce-i așteaptă pe nenorociții care au rămas în America…
1.578 de vizualizări







‘Milioane de americani îl susțin pe Trump nu în ciuda autoritarismului său, ci din cauza lui – o radiografie a fracturilor psihologice și eșecurilor sistemice ale națiunii. Atractia lui constă în a se vinde ca un om puternic ,răzbunător, care va distruge normele pentru a pedepsi oamenii „vinovati”, hrănind o bază radicalizată de decenii de propagandă de dreapta care înlocuiește faptele cu realități alternative alimentate de nemulțumiri. În esență, Trumpismul prosperă pe seama panicii culturale a populatiei albe, oferind o revenire mitică la dominație pentru o populație îngrozită de imigrație, progres rasial și schimbări seculare. Partidul Republican a devenit un cult al personalității care prețuiește „deținerea puterii” în detrimentul politicii echilibrate. Disperarea economică, manipulată spre furie împotriva țapilor ispășitori mai degrabă decât a elitelor, îi determină pe alegătorii apartinind clasei muncitoare să îmbrățișeze propria lor exploatare, în timp ce rezistența timidă a democraților – urmărirea scopurilor doar pe jumătate, refuzul de a combate dezinformarea în mod agresiv și alternative lipsite de inspirație – nu a făcut decât să-i încurajeze mișcarea partizana. Rezultatul terifiant este o masă critică de cetățeni care resping democrația însăși, aplaudă în timp ce Trump demontează alegerile, statul de drept și adevărul, schimbând autoguvernarea pentru triumful gol al unui viitor rege. Dacă își recâștigă puterea, complicitatea lor va fi eterna.’