Lejla se întoarce din State acasă la tatăl adoptiv, într-un orășel minier de munte, un fel de Cavnic sau Bălan suedez în care încă se mai produce ceva: mediu poluat, cu păsări moarte și scurgeri de apă reziduală în pînza freatică. Revenită în casa părintească, Lejla are încă traume și coșmaruri, după o copilărie tulburată de episodul de captivitate într-o pivniță locală, în cușca cu pereți de sticlă din care a scăpat ca prin minune, fără să-și vadă la față agresorul rămas nepedepsit. Valter, șeful Poliției de atunci, a înfiat-o, după moartea mamei sale, iar nefericita experiență prin care a trecut a fost determinantă în alegerea carierei de psiholog criminalist.
Ca într-un vechi blestem viking, totul se întîmplă din nou: o fetiță de zece ani e răpită, adăugîndu-se unui lung șir de copile dispărute, iar mama ei, prietenă cu Lejla, este găsită moartă în cadă, cu venele tăiate – aparent, o tentativă reușită de sinucidere. Comandantul Poliției de acum, fratele mai mic al lui Valter, era într-o relație intimă cu victima, iar cazul pare teribil de similar celui petrecut în urmă cu 22 de ani, atunci cînd Lejla a fost sechestrată. Ar fi momentul ei, deci, să împuște doi iepuri în același timp: și descoperirea răpitorului în serie, și împăcarea cu trecutul care încă o bîntuie.
Într-o comunitate mică în care fiecare se cunoaște cu fiecare, dar secretele sînt păstrate cu strășnicie, suspect poate fi oricine. Profilul psihologic schițat de Lejla individului capabil de așa ceva sugerează un psihopat fascinat de putere și control asupra figurilor feminine, cu un fetiș pentru părul lung. Polițiștii n-o prea bagă în seamă, însă, și ancheta nu înaintează foarte mult pînă nu este reactivat de la pensie pescarul împătimit Valter.
Glaskupan setează din start o atmosferă sumbră, specifică serialelor scandinave care au reinventat genul noir. Numai că, relativ devreme în desfășurarea acțiunii, se transformă într-un thriller à la Hollywood, cu toate defectele presupuse de asta. Previzibil și incoerent, suferă de aceleași boli infantile ale producțiilor senzaționaliste: abuzează de heringii roșii, cum le spun americanii pistelor evident false introduse doar ca să distragă atenția, lasă întrebări nerăspunse, se încurcă în multele inadvertențe ale scenariului tras de păr spre marele twist din final. Surpriza produsă telespectatorului e însă cu totul alta față de cea scontată. Criminalul colecționar de fete în acvariu n-are o motivație clară, ia decizii stupide, face greșeli copilărești. Cînd stai prea mult cu alea mici, te molipsești de naivitate.
Glaskupan / The Glass Dome, 2025-?, thriller nordic cu metehne hollywoodiene, creat de Camilla Läckberg, șase episoade de 42-50 de minute, difuzat de Netflix.
1.126 de vizualizări
