România a ales să meargă spre Vest, alături de Europa, iar asta e bine. Vom face asta, cel mai probabil, îmbrăcați cu aceleași haine politice. Glonțul care ne-a trecut pe la ureche e încă în zbor și, pentru că Pământul nu-i tocmai plat, cum cred unii, s-ar putea întoarce fără să mai rateze încă o dată ținta. Valul de entuziasm nu va ține o veșnicie. Președintele Nicușor Dan va trebui nu doar să facă din rahat bici, dar și să pocnească din el atât de tare încât să acopere zgomotul tuturor petardelor politice pripășite în absolut toate partidele care formează astăzi clasa politică.
Trezirea în conștiință a României needucate și profund dezamăgite nu va putea să dispară sub o adormire în optimism a României care știe să spere, să viseze și să citească. Și dacă mâine ar fi ca toată propaganda extremistă să dispară, iar în locul retoricii demente și al propagandei deșănțate să apară nesfârșite clipuri cu pisici, nemulțumirea și lehamitea justificată a unei aproape jumătăți de țară vor continua să mocnească și chiar să se amplifice.
Emoția de moment va trece,
iar realitatea ne va lovi cu o forță mai mare decât suma viselor și speranțelor într-un mâine mai bun. Gândirea critică, pierdută în momentul euforiei, ne arată că, oricât de bine intenționat și chiar pregătit ar fi Nicușor Dan, nu va putea face nimic fără costuri pe care să le decontăm din plin peste o vreme. Suntem, dacă vreți, într-un veritabil paradox. Succesul lui Nicușor Dan ține de o colaborare cu ceea ce se numesc forțe democratice. Problemele care ne apasă și pe care le-am ignorat cu grația, emulația și euforia campaniei vor începe să ne bată repede la ușă, iar Nicușor Dan nici nu este Băsescu și nici nu își permite un mandat de tip Băsescu, aflat într-un nesfârșit conflict cu toată lumea.
Partidele pro-europene vor trebui să lucreze cu Nicușor Dan, așa cum Nicușor Dan va trebui să lucreze cu ele. Și asta încă de mâine, în ciuda răgazului de câteva săptămâni pe care și l-a dat, încă din primele ore de după numărătoarea voturilor, pentru a forma un guvern. Aceste câteva săptămâni nu sunt însă suficiente. Nu pentru ceea ce contează cu adevărat, anume o curățenie și o primenire în interiorul acestor partide, ai căror lideri, fără excepție, le-au dus într-un picaj vecin cu irelevanța.
Nicușor Dan are nevoie de un guvern funcțional și mai ales stabil,
care să adune o majoritate confortabilă, iar asta înseamnă fix ce avem în prezent, plus USR. O intrare sau o continuare la guvernare a oricărui partid înseamnă renunțarea din start la reforma internă. Nu există guvernare și curățenie internă simultan, e o contradicție în termeni. Cei care mâine vor primi o felie din tortul guvernării, de la funcții la bugete și structuri în subordine, vor fi cei care se vor afla la conducerea partidelor după „reforma internă“. Căci, desigur, toate vor trece prin analize, prin studii și așa mai departe, însă atât timp cât va exista un acces la ciolan totul va fi un simulacru, căci câștigătorii unei eventuale bătălii interne sunt deja stabiliți, în sensul că ei vor fi cei care vor avea control asupra feliei guvernamentale. Iar ăștia din urmă se vor stabili în următoarele săptămâni, perioadă exprimată chiar de Nicușor Dan ca fiind suficientă pentru a încheia discuțiile asupra viitorului guvern.
Cu alte cuvinte, reforma oricărui partid, cu atât mai mult cu cât discutăm despre o reformă reală, nu așa cum au mai tot fost atâtea și atâtea până acum, necesită acel răgaz și spațiu al opoziției. N-ar fi neapărat o garanție că acele reforme interne s-ar petrece, însă ar exista premisele necesare. Ceea ce pare imposibil, în condițiile în care Nicușor și țara însăși au nevoie de o majoritate pro-europeană. Și, mai mult decât orice, au nevoie de o majoritate care să susțină acele reforme absolut necesare și, nu de puține ori, care nu convin deloc actualilor lideri din fruntea partidelor.
O formulă de guvern tehnocrat
ar putea fi o variantă, desigur. Ar putea chiar să existe câteva reforme, însă asta l-ar pune pe președinte în postura unui conflict deschis cu mai toate partidele și cu o majoritate parlamentară care, până la urmă, ar lua guvernul prizonier și l-ar bloca complet în Parlament.
Asta va fi, până la urmă, cea mai grea problemă pe care olimpicul Nicușor Dan este chemat să o rezolve. Cum să obțină un guvern cu o majoritate solidă, dar mai ales un guvern funcțional, deschis către reforme, format din partide pentru care intrarea la guvernare înseamnă eliminarea opțiunii unei reforme interne, singura care ar putea duce, cu puțin noroc și voință, spre o deschidere către acele reforme ale statului fără de care întregul proiect se va nărui.
Pare o problemă fără soluție. Însă, dacă genialul matematician va reuși să o rezolve, va fi o victorie care va face ca cele două medalii olimpice obținute cu nota perfectă să pară nimic mai mult decât un noroc chior.
2.345 de vizualizări
Un articol frumos și spălat (… peste „România needucată” am trecut în zbor). Nu înțeleg de ce îl publici în Catavencii… Locul lui este în Scânteia alături de fotografia „genialului matematician”.
Solutia exista si Base ne-a aratat ca se poate dar a folosit-o pentru el si camarila, nu pentru tara. Daca Nicusor se bate cu caramida ca face si drege, solutiile sunt la indemana. Un om loial, onest, patriot la Cantonul Silvic Baneasa, 2-3 neispraviti din justitie si magistratura inlocuiti, ceasul DNA uns si cu arcul tras si in 2-3 ani faci automat curatenie in partide fara cea mai mica urma de politie politica. In marea lor majoritate , linia intai din toate partidele poate dispare pe cale penala, fara asa zisele reforme interne Dar pentru asta trebuie sa pastrezi pensiile speciale deci alt compromis. Hai Nicusor, ca se poate !Trebuie doar sange in instalatie, nu procesomanie nesfarsita si dileme matematico -existentiale.
Mda, nici nu trebuia să-l mai invocați pe Petrov. Ați descris suficient de clar poliția politica. Măcar atât s-a întâmplat pozitiv pe vremea lui KWI. Pot înțelege că aceia care beneficiau direct și indirect de pe urma ei erau cât se poate de anti-sistem și anti-partide (vezi declarațiile homunculului legat de desființarea lor)
Deci pe de o parte ne laudam ca in ultimii 10 ani PIB-ul s-a dublat, dar acum toți cică vor „reforme” prin care să fie schimbat „sistemul defect.” Păi dacă sistemul era „defect”, cum de s-a produs dublarea PIB-ului in 10 ani? Spre comparatie, in Canada, tot in ultimii 10 ani, PIB-ul nominal pe locuitor a rămas la fel, adica au avut creștere 0% a PIB-ului in 10 ani! Și a fost reales acelasi partid chiar acum, la alegeri, pentru a-i ferici pe canadieni cu inca 5 ani la putere. Patronul de la Mobexpert, Rapid si Genoa, pe nume Șucu, argumenteaza fals ca populatia ar fi votat pentru reforme, ca si cei care l-au votat pe Simion vor reforme, și cei care l-au votat pe Nicusor tot reforme vor (desi aparent reformismul lor ar fi diametral opus – adica s-ar anula reciproc si suma ar fi zero reforme). Cunosc pe multi care au votat acum doar sa nu iasa Simion care propunea concedierea a 500,000 bugetari, nici vorba de reforme. Cineva in situatia asta imi spunea ca ultima oara a fost la vot in 1996, cand l-a votat pe Constantinescu, deci nu a mai votat de 29 de ani – este bugetara doamna si nu vrea sa fie data afara, nici vorba sa vrea vreo reforma de orice fel. Acad. prof. dr. David, noul ministru al educatiei, vrea si el o noua reforma in educatie, ceruta si de noul ales pres. Nicusor, a carui experienta cu invatamantul se limiteaza la statul sau de parinte de elevă de scoala primara. Dar abia ce s-a incheiat cu fast o reforma a invatamantului, cu noi legi ale invatamantului, sustinute in parlament si votate de partidul lui David, PNL, care o avea si pe ministra de atunci a invatamantului, Deca, actualmente prorector la SNSPA. Se vrea deci acum de urgenta reforma reformei invatamantului, dupa nici 2 ani de la promulgarea ultimei reforme. Acad. David era pe atunci rector, a fost la consultari, nu am auzit sa se fi opus reformei de atunci, sa o critice, sa propuna ceva mai bun.
Jos pălăria! Din această dilemă nu puteți ieși, am zis!
Desigur, dacă era ales Crin Antonescu, cel mai deștept președinte pe care îl puteam alege – în comparație cu pleiada de contracandidați proști, ba chiar cei mai proști, printre care era inclus și Nicușor Dan, după cum scria Doru Bușcu într-un editorial – lucrurile stăteau nu doar altfel, dar extrem de altfel, cum n-ar putea să explice niciun analist cațavencian: guvernul era deja numit, Parlamentul era aliniat la vot, planul de salvare asumat, bugetul pus de-o parte pentru toate reformele care au fost și vor fi, în vecii vecilor, Amin!