Digitalizare pe autobuz. De la chipuri la nanoboți

Se făcea că mergeam cu autobuzul spre casă, la o oră la care nu se prea calcă lumea în picioare pe mijloacele de transport în comun. Priveam plictisit pe geam, când norocul făcu să mi se așeze în spate două tantiuri îmbrăcate creștinește. Mame de fete la 14 ani, aveam să aflu ascultându-le fără să vreau discuțiile. Trebuie, cândva, cât mai repede cred, să-mi cumpăr niște căști, căci mă îndoiesc că se vor fi transformat autobuzele în locuri liniștite prea curând. Sau ar mai fi varianta să-mi cumpăr o trotinetă, dar asta e deja altă poveste.
Cele două tantiuri își povesteau una alteia despre odraslele iubite, de la obiceiuri și cumpărături, cum una dintre ele vrea să se apuce de sport, acum că vine vacanța, și cum trebuie neapărat să își schimbe regimul, dacă vrea să ia în greutate. Apoi despre haine, despre școală, despre dracu și mai câte, că aveam câteva stații bune spre casă.
Trebuie să o duc la vaccin, zice una dintre ele. Cealaltă o întreabă mirată la ce vaccin? Vaccinul ăla de 14 ani, cum se face. Să le ia dracu de vaccinuri, zice cealaltă. Cum, nu-i faci vaccinul de 14 ani, ăla obligatoriu? Nu-i mai fac nimic, zice hotărât tanti antivaccinistă. Și-apoi continuă: Le-am făcut pe alea obligatorii când era mai mică, dar atunci altfel erau vaccinurile, nu ca acum, dracu să-i ia, că bagă în ele nanoboți și naiba mai știe ce…
Cealaltă îi asculta atentă teoria nanoboților din vaccin, fără să o contrazică. Și tare mi-e teamă că, după discuția asta, niciuna din fetele celor două tantiuri nu vor fi ajuns la vaccin. Pentru că, iată, nu ne mai chipează cu vaccinuri, acum ne bagă nanoboți în ele. Și ăștia se iau, trec de la fiică la mamă, printr-o simplă atingere. După care, lucru știut din tratatele științifice de conspirație, nanoboții ăștia atacă creierele, în special celor care nu le au.