Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Niște deficitari

Zoom Niște deficitari

L-am văzut pe Ciolacu în ziua votării Guvernului în plen. Foială, lume multă, parlamentari, jurnaliști. Doar el, cu un zâmbet de hienă lovită de cufureală, nu știa cum să se bage în seamă. Și s-a băgat: a zis că el așteaptă dezastrul să vină, că așa au zis toți, doar că dezastrul nu mai vine.

Cu alte cuvinte: prea multe minciuni, țara e bine, e echilibrată, acel 9,3% deficit de anul trecut e doar o cifră, iar inflația – un zvon.

Și-apoi, mă uitam la Grindeanu, la discursul din plen, care și-a asumat – cum naiba să nu-și asume el?! – guvernarea trecută, dar și pe cea viitoare, pentru că – nu-i așa? – PSD e responsabil. Dar Grindeanu ar face bine să ne povestească cum s-a întâmplat anul trecut cu deficitul ăsta. Adică a fost o clipă în care l-a tras de mână pe Ciolacu: „Omule, tu candidezi la președinție, dar vezi că n-o să mai ai nici o țară de condus!“? A fost o tăcere asurzitoare, au fost cu toții un coș de slugi pe lângă nea Marcel. Nimeni din PSD – culmea, nici din PNL! – nu a avut minima decență să-i spună lui Ciolacu: „Ai luat-o razna!“. Jalnic.

2.158 de vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    Mulți i-au spus…Dar voi, mai ales tu, i-ați numit „proruși”, „pleava societății”, „legionari”, „diasporeni fără dinți” și cîte și mai cîte… Acum o faci pe ofuscatul. Jalnic!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia