În ce privește reforma, aia profundă și serioasă, despre care ne-a vorbit pe vremea când vorbea mai des, Nicușor Dan zice că e în analiză. E puțin nemulțumit de Justiție, că doar nu-i ca și când putea spune că e totul roz. Cât despre Servicii, și alea sunt tot în analiză. Bașca, a zis că ar vrea să numească pe cineva din societatea civilă la șefia SRI. Și, nici n-a zis bine Nicușor ce-a zis că, hopa, a și apărut în spațiul public numele lui Dacian Cioloș. Mă rog, Nicușor are niște nume în cap, încă se consultă cu cine se consultă el și apoi o să vină și propunerea cu pricina, că doar prin septembrie ar trebui făcute numiri atât la SRI, cât și la SIE. Desigur, de la ce e în capul lui Nicușor și până la ce-i va ieși pe gură e o cale lungă, cum s-a întâmplat și cu TVA-ul ori cu alte chestii, însă n-ar fi de mirare chiar să-l propună pe Dacian Cioloș. Până la urmă, dacă ai fost premier tehnocrat trecut prin câteva partide, dacă ai fost comisar european pe agricultură și, mai ales, dacă te privește lumea ca pe un tip decent, de ce n-ai putea să conduci serviciile secrete? Că, la drept vorbind, nu-i ca și când comunitatea de informații ar avea niște școli de pregătire serioase pe la noi. Adică e oricând preferabilă decența dovedită în locul unor bășini de diplome de la infecțiile educaționale de tipul Colegiul Național de Apărare sau fabrica de diplome a SRI. Bașca, probabil că Cioloș e și liber de contract, că numai ce a început noul campionat și n-am auzit să antreneze nici la Chiajna și nici la Oțelul Galați.
35.001 de vizualizăriDacă n-ai serviciu, te caută Serviciile

Zoom Dacă n-ai serviciu, te caută Serviciile






Este un om onest și capabil, dar asupra lui s-a creat o falsa părere în societate.
O mica precizare: ‘te cauta serviciile sa te puna sef suprem”.Asta dupa ce ai absolvit liceul agronomic si Facultatea de agronomie.Dar….vorbesti franceza.
Nu e de mirare, daca ne uitam la comandantul suprem al armatei.
Șleahta politică și onestitatea nu merg pe același drum. Se știe că toți de la butoane sunt serviți intereselor străine.
Ce scurtă e memoria românilor … au uitat ce prăpăd a făcut Cioloș când a fost premier!
Oricum, fiind agent francez (dupa cum zic unii mai informați), servicul nostru o sa fie in acord cu serviciile franceze. O să fie o fericire dusa la extaz.
Este un incapabil profund dedicat unei puteri străine, deci lipsit de onestitate dar despre el s-a creat o falsă imagine în societate… Aproape că suntem de acord. Putem fi 100% de acord că va fi următorul șef al SRI! S-a mai întâmplat la noi, în anii ’50…
Si Hagi e liber de contract
Și unde mai pui că este și din societatea civilă.
Neamurile lui nea Cioloș au lucrat la sri .vulpea i se spunea.
Da,e foarte capabil,a fost și premier dar a dat-o în bara!Specialiști u.s.r. ca el nu mai găsești nici sa-i cauți cu lumânarea!