Putea fi o frumoasă dimineață de duminică, cu admirat avioanele pe deasupra statuii aviatorilor, dar a fost mai mult de atât. La întoarcerea acasă, după cele câteva secunde în care nici nu am clipit ca să pot vedea flota micuțelor noastre forțe aeriene, am observat steaguri și multe ii venind spre Piața Victoriei.
M-am uitat la ceas, să verific data: 20 iulie, tată! Ziua în care George Simion a chemat suveraniștii să mai apere o dată libertatea în fața Guvernului. Cum adunarea abia începea, m-am retras la o cafea undeva pe lânga palatul Becali, fost Auschnitt. Am terminat-o și m-am întors în piață, unde prostestul era deja început. O mie și ceva de suveraniști strânși în țarcul amenajat în mijloc strigau „turul doi înapoi!” și „Călin Georgescu, președinte!”. Până am ajuns la girafă, câțiva daci au spart bariera și s-au așezat în genunchi pe carosabil, cu gândul creștin de a bloca traficul. Repet, țarcul amenajat era plin pe sfert, în cel mai bun caz. Deodată, mica, dar energica mulțime a luat-o razna, freamătul a crescut ca la balamuc. Nici măcar nu e o figură de stil. Senzația de congres național al tuturor spitalelor 9 din țară te cuprindea de peste tot. Din toate direcțiile se puteau auzi rugăciuni și apeluri la cele mai înalte sentimente patriotice. Se făceau live-uri și mobilizări online. Unii pleacau din nucleul protestului și se mai adăposteau la umbră. Alții abia veneau. Ținutele, senzaționale! Ca alea de la un Comic Con inspirat din Povestiri istorie, de Dumitru Almaș. Era cald tare, m-am dus repede să iau o apă și revin între ei. M-am simțit ca în copilărie, când era zi de meci. „Ce ziceți, facem noapte albă?” a zis un dac de sub un pom. Vă țin la curent.
3.501 de vizualizări











49 F 16, peste 50 de elicoptere, 12 avioane de transport nu e chiar puțin. Forțele aeriene nu sunt chiar micuțe
Daca s-a gasit aur in Piata Victoriei, inseamna ca e o capitala bogata !
La un moment dat scrii:”nucleul protestului”… Exact! Bine spus!! La asta te-ai uitat tu, autorule, la Nucleul Protestului…E iulie, sunt 40 de grade, e vacanță, concedii, un milion de diasporeni tatuați, îmbrăcați casual, cu copii care vorbesc engleză și germană s-au întors (… doar ca turiști), încă n-a explodat bomba „proeuropeană” a prețurilor, se aude doar numărătoarea inversă… Și,totuși, Nucleul este acolo, l-ai văzut! Așa încep toate lucrurile importante, autorule… de la Nucleu!
Stefan a lu’ voda,greule ,șezi bland fiinta regurgitanta de prostii cât peavoslavnica maica Rusiei a tatălui putler…
Trebuie „inteles” Stefan… e in lumea lui ,mica, fara logica, stupida…
Si e om matur nu copil… Degeaba…
Ștefane, sper că scrii din RuSSia. Tonul pe care-l folosești s-ar potrivi unu putinist. Dacă încă nu ești în Putină, pașlește-o întracolo. Срочный!
Cu cartofi, fără cartofi , indivizii ăștia sunt de-a dreptul periculoși.
Nu credeți că trebuie să le plătim un bilet doar dus către Siberia?
Doar atunci vor înțelege…
„Jandarmii pazeau o duba de cartofi, un criminal e in libertate”.Periculosi sunt aia din Piata Victoriei ?
Consum aiurea de resurse umane la MAI.
Au blocat o autostrada si vreo cateva intersectii mai mari din Bucuresti. Nu e de ajuns?! Nu ca s-ar circula „fluent” prin Bucuresti ,da’ tot n-as vrea sa stau in drum ca asa vor o turma de oameni limitati intelectual!
Eu as cotiza la bilet. Da’ sa-i duca cu trenu la gramada in picioare cu locomotiva diesel. Daca mai misca vreunu la Irkutsk ,poate sa se dea jos la urmatoarea statie 😁
AUR-u’ parca era galben 😁 astia-s mai spre maro… si cu cartofi… Ce jena nationala…
A devenit o realitate atribuirea unui partid pentru nemulțumirile oamenilor,dar ce sa i-i faci dacă asta i-i mulțumește pe pupincuriștii puterii!Vedem tot felul de analiști ce ne spun că trebuie să crească toate,mai puțin pensiile și salariile și ca noi prostimea trebuie sa plătim!Dacă stai și socotești cu creionul în mana constați ca cei mai mulți ar trebui sa facă rate la banca sa poată plati toate creșterile de taxe și impozite!Dar ce contează luam și piele de pe ei și o sa le fie bine,cui nu se știe!