Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Muntele vrăjit

Zoom Muntele vrăjit

În Parcul Național Yosemite, o tînără cade de pe un vîrf stîncos, ricoșează dintr-un margine de bolovan și cadavrul ei rămîne agățat în corzile a doi alpiniști care escaladau liniștiți peretele. La locul accidentului, pe lîngă salvamontiștii locali, este chemat și agentul care investighează cazul, Kyle Turner, un montaniard old school divorțat, la vreo cincizeci de ani. Un lup singuratic însoțit doar de calul lui, care locuiește solo într-o cabană, se consolează pupînd cam des sticla de whisky și vorbește cu fantoma puștiului său mort în urmă cu șase ani.

Într-un parc natural imens, cu 100.000 de vizitatori pe săptămînă, e dificil de supravegheat turiștii plecați pe trasee și rătăciți în sălbăticie, iar orice eveniment tragic provoacă publicitate negativă. La insistența presei, administrația parcului pune presiune pe Turner ca să livreze cît mai repede răspunsuri. Primele sale informații sînt că Jane Doe, o blondă cu tatuaj auriu și sînge mixt de nativă indiană, fugărită de niște coioți, cu o rană de glonț în coapsa stîngă, dispăruse de-acasă de copilă și, înainte să-și găsească moartea prin saltul în gol, se învîrtea printre niște hippioți campați ilegal în zonă, livrîndu-le drogurile dealerite de un fel de șaman. Ancheta continuă și experimentatul detectiv montan care, pentru colegi, e doar un morocănos încăpățînat, se pomenește cuplat cu o parteneră abia angajată pe care, inițial, o ignoră, apoi o acceptă și o ia sub aripa sa, ca proaspăt învățăcel în ale munțomăniei.

Untamed o ia rapid la vale, chiar de la primele episoade. Cowboy-ul alcoolic și arogant care le știe pe toate trece printr-o serie de evenimente superdramatice, ridicole prin context și rezolvare – tot felul de momente norocoase și coincidențe fericite, exact cînd e mai necesară intervenția eroului sau cînd are el nevoie de ajutor. Acțiune de duzină, fire narative forțate, fără relevanță și finalitate, infestate cu clișee și dialoguri artificiale… În serialul ăsta rupt de realitate, care își pierde aproape imediat prezumția de plauzibilitate, deși n-are nici o replică, cel mai credibil personaj, tăcut și expresiv, e peisajul montan. Ca și în publicitate, cînd n-are inspirație, scenaristul apelează la ce impresionează garantat pe toată lumea: copii simpatici, animale drăgălașe sau natură.

Untamed, 2025-?, whodunit incoerent care funcționează doar ca reclamă turistică, creat de Mark L. Smith și Elle Smith, șase episoade de 48-52 de minute, difuzat de Netflix.

2.120 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia