Poliţia Română avea, la un moment dat, o campanie răutăcioasă în care întreba mişeleşte: „Dacă aţi şti că un cerşetor câştigă până la 5.000 de lei lunar, i-aţi mai da bani?“. Întâmplător sau nu, campania începuse în plină criză mondială, inducând ideea că cerşetoria nu este un mod de a face bani tocmai cosher.
Bun, şi-au zis unii oameni din target, dacă nu ştii să faci nimic (dar nimic-nimic), nu ai părinţi bogaţi şi, totuşi, criza te-a prins cu un anumit standard de viaţă destul de ridicat, ce ai putea face? Trebuie să recunoaştem că e greu de dat un răspuns acestei întrebări aproape abisale. Dar nu imposibil, de vreme ce unii oameni dintre cei anterior descrişi au găsit soluţia: s-au făcut oengişti şi au accesat fonduri europene. Azi vorbim despre o asociaţie care a reunit mai mulţi oengişti de meserie, nu foarte pricepuţi în alte domenii de activitate, care au reuşit să pună mâna pe un proiect european (Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane) pe care l-au botezat Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă. Numai în 2010 au încasat de la POSDRU 1.183.170 de euro, reprezentând 79,09% din bugetul asociaţiei pe anul trecut. Şi dacă tot aveau banii respectivi, dacă tot era criză şi dacă tot nu ştiau să facă nimic, s-au hotărât să cheltuiască pentru resursa umană internă. Astfel, cei 17 membri ai asociaţiei au luat anul trecut salarii brute de 570.772 de euro. Adică, în medie, 33.574,82 de euro de om pe an sau 2.797 de euro pe lună. O cârcă de bani, mai ales pentru nişte competenţe extrem de vagi. Dacă la asta mai adăugăm şi salariile personalului auxiliar şi administrativ, de 61.938 de euro în 2010, ajungem la un frumos 45,15% din buget. Aşa că vin şi eu şi întreb: dacă aţi şti că un oengist câştigă până la 3.000 de euro lunar, i-aţi mai da 2% din banii voştri ca să – chipurile – salveze pelicani? Căci da, asociaţia cu asta se ocupă teoretic, cu salvarea pelicanilor, numele său de scenă fiind „Salvaţi Dunărea şi Delta“, dar cel mai bine se pricepe la salvarea resursei umane.






