De șaisprezece ani așteptăm un Nobel pentru literatură. Nația asta poate îndura douăzeci și opt de ani de necalificări la un campionat mondial de fotbal, dar să treacă atât de mult timp de când Herta Müller ne-a scos la Universitate e inacceptabil și dureros. Nu există scuze. E o imensă rușine pentru acest popor obsedat de educație. E o palmă dată dată milioanelor de cititori ai revistei Kaufland, cea mai de succes publicație tipărită din România.
Merită oare zecile de mii de iubitori ai lui Makaveli o asemenea secetă de premii? Ce au de spus autoritățile despre asta? Cine și cum le va explica adolescenților și tinerilor care au făcut din Miami Bitch și Romina, VTM cele mai de succes filme românești că nu mai suntem în stare să luăm Nobelul pentru literatură din 2009?
Băi, treziți-vă! Uitați-vă în oglindă, dați cu apă rece pe față și luați măsuri urgente! Se întoarce Decebal în mormânt dacă aude cât de proști am ajuns. Ați votat ce-ați votat și suntem de râsul lumii. Dar, dacă ne vom uni în conștiință unii cu alții și toți cu Dumnezeu, garantat vom repara nedreptatea de a nu primi noi Nobelul ăsta an de an.
13.306 vizualizări







,,Nobelul nostru” are alte preocuperi facand fericit poporul prin alte metode. Daca e ,,sa ne radem” descoperim cum interesul i s-a indreptat spre actorie. Si, pentru a nu arde etapele ca altii prin literatura, a inceput de jos. De jos de tot, s-ar putea spune, avand in vedere c-a inceput cu apartitia intr-un videoclip de-al trupei … Taxi. Dar, stiind ca si De Niro a jucat in Taxi Driver ca sa ajunga totusi sa fie recunoscut pe strada ca ,,Nasu”. sunt sperante ca ,,nobelul nostru” sa-si ia statueta mult visata din actorie. Oscar, Nobel, totuna, la analfabetii functional prinzand mai tare prima. Cu conditia ca sa evolueze si sa obtina mai multe replici fata de metorica aparitie din deja popularul slagar ( ,,se-n-multesc” ).
„de jos de tot”… Mânca-ți-aș, ce pretențios mai suntem! Tu cred că ai jucat în clipuri de la U2 în sus, nu? ‘ai de mama voastră de postaci care, în loc să puneți mâna pe o carte, vă dați cu părerea despre tot și toate, parc-ați fi gaura c.. lui pământului!
Corect!.
„De șaisprezece ani așteptăm un Nobel pentru literatură”….Poate ar trebui sa schimbam …candidatii de serviciu, nu credeti ?
Poate ar trebui să-l cerșească că Trump! Trump nici nu era președinte anul trecut dar el vrea Nobelul, ii in stare sa de-a și șpagă pt asta . Mai bine aștept ” Nobelul nostru” decât să îți fie rușine
Nu te doare capul de-atata profunzime ?
„Perseverența e mama succesului”. Sau poate „ai grijă ce îți dorești…”. Nu e mai bine ca omul să scrie și posteritatea să decidă? Atâta vanitate va rămâne în istorie, pe când Nobelul e trecător.
Ce Herta Muller bă? Ce va lăudați cu alogenii? Vedeți vă de gaunosenia voastră!
cap ai, minte nu-ti mai trebuie !
Premiul asta s a învârtit prin zonă și s a așezat unde era mai mare nevoie de el…inteleg că fericitul laureat e un critic al lui Orban !…Cărtărescu a câștigat alegerile…ar fi fost prea mult , două victorii într-un singur an !…ca și Nobel ul pentru pace…pe continentul american , dar unde era mai multă nevoie de el !
Obsedații dracu’
Nu poti aspira la Nobel pt. literatura cu maculatura greu de citit!
Dacă n-avem noroc cu premiul Nobel pentru literatură, poate ar trebui să ne orientăm către alte domenii. De exemplu, putem aspira la premiul Nobel pentru medicină cu Diana Șoșoacă, mare savantă de renume mondial, care a descoperit că vaccinul dă infertilitate până la a treia generație. Sau putem încerca cu premiul Nobel pentru economie, cu Marcel Ciolacu, cel care a arătat cum durerea în pluă rezolvă deficitul bugetar. Sau putem spera chiar la premiul Nobel pentru pace cu ”distinsul” Călin Georgescu, cel care se jertfește pentru pace susținând un stat agresor. Domnul Călin Georgescu poate candida și la capitolul medicină, dat fiind că a făcut descoperirea epocală că nu există coronavirusul deoarece nimeni nu l-a văzut.
Bun!