Niciodată nu mi-am dorit o legătură cît de cît stabilă cu un fotbalist, indiferent cîți bani ar fi avut. După mine, fotbaliștii ăștia nu se împart în portari, fundași, mijlocași și atacanți, ci în tatuați și fără tatuaj. Cei cu tatuaj abia așteaptă nu să te dezbrace ca să se bucure de tine, ci să se dezbrace ei ca să-i admiri ce prostii și-au tatuat pe corp, iar cei fără tatuaj se-mbată ca porcii, nu-ți mai fac nimic, adorm și visează să se tatueze ca Mutu.
Nu degeaba mă numesc așa cum mă numesc: ieri, binișor spre prînz, m-a sunat, cu o voce în care ghiceai o noapte albă, Crin Antonescu. Politețuri, amabilități, „Ce mai faceți?“-uri, mă rog, tot tacîmul de om civilizat, cu studii prelungi. Pînă la urmă, după un scurt expozeu al situației politice din țară, am înțeles, în fine, ce vrea: mă ruga să sugerez chiar aici, în rubrica asta, alegătorilor români să nu se teamă de noua Constituție, ci să meargă s-o voteze. Am vrut să-i spun, fiindcă și eu sînt o femeie civilizată, deși n-am studii așa prelungi, că voi face tot posibilul, dar atunci s-a auzit în telefon, de pe o linie intermediară probabil, un „Hă-hă-hă!“ de Bigfut, de mi-a înghețat sîngele în vine.
După mintea mea, dacă Antonie Iorgovan a fost părintele nelegitim al Constituției, Crin Antonescu, așa cum îi arată și numele, este copilul ei din flori.
(va urma)
