În Derry, Maine e 1962, primăvara, și se întîmplă lucruri ciudate. Hanlon-ii, un cuplu de culoare și fiul lor, abia mutați în oraș, le experimentează, fiecare în mediul lui profesional: el, un tînăr ofițer, la unitatea militară din zonă în care i s-a făcut transferul; ea, o casnică cu opinii progresiste, pe stradă și la cumpărături; juniorul, la școală, unde încearcă să se adapteze rapid, ca să nu mai fie „tocilarul ăla nou“. Și nu-i vorba (doar) de rasism.
Un puști luat la autostop de o familie aparent normală se trezește atacat de un monstru care zboară haotic prin mașină, bebelușul mutant cu aripi de liliac proaspăt născut de doamna de pe locul pasagerului din față. Răpit de halloween-ii ăștia, bietul copil dispare brusc în neantul din care încearcă să comunice cu prietenii săi – paranormal, prin țevile scurgerii de la baie sau din filmul care rulează la cinematograf. Niște elevi de generală vor să știe ce s-a întîmplat cu colegul lor și sînt bîntuiți de halucinații de groază, hăituiți de frica lor cea mai mare. La baza militară a lui Hanlon se desfășoară o misiune ultrasecretă, marca Războiul Rece: în timp ce sovieticii pregătesc criza rachetelor din Cuba, americanii se joacă de-a v-ați ascunselea cu un senzitiv telepatic, un mentalist, cum i se mai spune acum.
Conform legendei nativilor indieni locali, sursa răului din Derry ar fi un spirit malefic capabil să-și schimbe forma, ca să ia înfățișarea celui mai îngrozitor gînd din mintea ta. Entitatea care se hrănește cu teama individului și terorizează o parte din locuitorii acestui orășel blestemat ar putea fi, cică, arma supremă, cea care provoacă frica în orice adversar. Deci un monstru bîntuie mințile copiilor și îi răpește – armata îl caută, șeriful îl caută, niște puști îl caută, dar el încă nu se dă găsit.
Confuz, pentru telespectatorul care n-a citit celebrul roman al lui Stephen King sau n-a văzut ecranizările de pînă acum, It: Welcome to Derry pare un tribut Spielberg & Duffer Brothers, un Stranger Things în anii ’60, cu puști tocilari pe biciclete care investighează macabrele dispariții ale colegilor lor. Pentru banii pe care i-a cheltuit HBO cu producția, arată mult prea copilăresc, ca un serial pentru adolescenți dependenți de telefon. Scenariul, o compilație de idei din romanele lui King, eterogen și incoerent, este dezvoltat imatur: personajele nu-și pun întrebări dacă le face feste imaginația sau chiar au înnebunit; momentele de groază sînt șocante doar prin atmosfera de coșmar în amiaza mare; animația computerizată – o făcătură evidentă, randată parcă pe un calculator Pentium 4 cu Windows XP – inspiră mai mult dezgust și ilaritate decît frică.
E deja mijlocul sezonului și personajul principal încă se lasă așteptat. Sinistrul clovn Pennywise n-a apărut deocamdată, dar își anunță prezența din ultimele episoade prin balonul roșu care plutește amenințător în decor, ca un fel de buzdugan al zmeului din povești. Așa se face, mai nou, horror-ul, do-it-yourself: dacă vrei groază, în 2025, n-ai decît să ți-o imaginezi. Sau să te uiți la știri.
It: Welcome to Derry, 2025-, dramoletă supranaturală cu puști traumatizați, adaptare TV de Andy Muschietti, Barbara Muschietti și Jason Fuchs, după romanul It scris de Stephen King, opt episoade de 53-65 de minute, difuzat de HBO, disponibil pe HBO Max.
