Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Profesioniștii bîtei

Zoom Profesioniștii bîtei

Cine au fost Peaky Blinders? De ce a ajuns Al Capone atît de faimos? Cît de fioroși erau gangsterii, de fapt? I-am văzut în filme și seriale, dar care-i adevărul despre ei, chiar au fost așa cum au rămas în conștiința publică? Dacă vrei răspunsurile, poți să-l întrebi pe ChatGPT. Sau să urmărești, pe History, Gangsteri originali cu Mister Bean. Sean Bean.

Birmingham-ul mijlocului de secol XIX e un loc superaglomerat. Dezvoltarea produsă de revoluția industrială a dus la creșterea explozivă a numărului de locuitori, mulți dintre ei muncitori care au venit de la țară și trăiesc în condiții improprii. De prin anii ’60, 1860, sărăcia și nesiguranța, toate frustrările mizerabilului trai zilnic, îl împing pe tînărul orășean spre violență, furt, ultraj, criminalitate. Prima armă a huliganilor adunați în gașcă e centura de la cureaua înfășurată pe pumn și singura vină a victimelor călcate în picioare – că s-au uitat strîmb la ei. Cunoscuți inițial ca The Bell-Bottom Crew, băieții ăștia răi aveau să primească în presa senzaționalistă a vremii numele de scenă Peaky Blinders, abia în 23 martie 1890. Pe adevărații frați Shelby îi chema, de fapt, în mandatele de arestare din dosarele Poliției, Sheldon. John, Samuel și Joseph, niște bătăuși învățați în stradă de școala vieții.

După primul război mondial, inventarea cinematografului și popularizarea meciurilor de fotbal favorizează apariția unor infractori specializați, de la hoți de buzunare la încasatorii taxelor de protecție colectate de la agenții de pariuri. Folosind bîta ca argument de convingere, Billy Kimber terorizează orașul și strînge averi colosale, împreună cu haiducii săi moderni din Birmingham Gang, niște robinhuzi pe invers, care iau de la săraci și dau la bogați.

La doar 26 de ani, Alfonse Gabriel Capone devine boss-ul celui mai mare sindicat mafiot din America. Născut în 1899, într-o familie necăjită de imigranți italieni stabiliți în Brooklyn, Al a avut o copilărie grea. Fără respect față de autoritate, încă de mic, adolescentul ajuns barman toarnă în pahare unor oameni puternici și periculoși. Printre ei, don Johnny Torrio, care îl ia pe puști sub aripa lui și îl mută la Chicago. E epoca de aur a Prohibiției și banii curg în buzunarele clanului prin intimidare, tortură și crimă din contrabanda cu alcool și arme sau bordeluri și cazinouri ilegale. Cînd mentorul său se retrage la pușcărie, locul cel mai sigur, ferit de răzbunarea dușmanilor, Capone preia conducerea imperiului interlop și poziția de vedetă în media: dă interviuri, devine personaj în filme, stă cocoțat pe momentul lui de glorie, în timp ce 60% din Chicago PD aplaudă și semnează statele sale de plată. Temperament coleric, capabil să treacă într-o clipă de la zîmbet la urlete feroce, Al are un singur prieten: Tommy, mitraliera Thompson.

După masacrul de Sf. Valentin, din 1929, șeful FBI îl ia la ochi și Capone devine inamicul public numărul 1. Criza financiară cerea țapi ispășitori și ținte alternative care să deturneze atenția publică către alte subiecte. Arestat pentru evaziune fiscală, e condamnat în 1931 la 11 ani de Alcatraz – o pedeapsă exagerată pentru doar acest cap de acuzare, exemplară pentru alții. Mulți l-au regretat, pentru că dădea mîncare oamenilor și bani orfelinatelor, în stilul unui nea Gigi FCSB mai puțin habotnic care-și răscumpăra astfel o parte din multele păcate.

Sînt doar cîteva dintre personajele primelor episoade ale mini-seriei documentare în care niște istorici și scriitori de biografii lămuresc miturile gangsterești propulsate în cultura generală de aventurile unor antieroi rămași în cartea de istorie a violenței. Cei mai mulți și-au încheiat scurta carieră criminală într-o baltă de sînge, la colț de stradă sau în mașina ciuruită de gloanțele rivalilor. Vremurile tulburi, în care singura lege respectată era cea a junglei, le-au permis ascensiunea fulminantă în societate, în timp ce politicienii sau polițiștii corupți se uitau în altă parte. În plicurile cu bancnote primite săptămînal de la ei.

Gangsteri originali cu Sean Bean / Original Gangsters with Sean Bean, 2025-?, scurtă istorie a gangsterismului anglo-american, creat de Nathanael Wiseman, patru episoade de 43-44 de minute, difuzat de History Channel.

2.917 vizualizări

3 comentarii

  1. #1

    De curiozitate, Nathanael Wiseman, regizorul, este evreu? Wikipedia zice nici da nici nu.
    Mai departe, italienii n-au fost cei mai mari gangsteri din State, asa cum se arata in filmele hollywoodiene, ba din contra, imigratia italiana a adus in SUA mesteri pietrari, constructori priceputi, meseriasi harnici de toate felurile.
    Capone si toata pletora de gangsteri, nu ca n-or fi fost, dar se recunoaste ca propaganda de victimizare a italienilor americani a fost generata de studiourile de film hollywoodiene.
    Care studiouri erau 100% evreiesti, Century Fox, Mayer, etc.
    Asta pentru a masca faptul ca de cei mai mari gangsteri in America erau evreii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia