România, monarhie infracțională

Acum, serios vorbind, mai e așa de speriat suveranismul la putere propus de Călin Georgescu, POT, SOS sau AUR? Cu ce ar putea el să ne tragă în jos mai mult decât Justiția? Dimpotrivă, poate că s-ar potrivi mai bine. Cu o dreptate hoață pe spinare, unei nații care vrea să-și respecte blazonul de feudă i-ar sta mult mai bine cu niște dilii tulburați psihic în frunte.
Suntem chiar caraghioși sperând că țara asta se poate reforma pe baza unor programe de dezvoltare serioase, prin dezbateri, prin investiții în educație care să producă cetățeni responsabili și idei noi. Azi suntem o bombă cu ceas. Din păcate, nici acum nu-i auzim ticăitul. Ne uităm cu milioanele la Recorder, ne indignăm pe rețele, ne revoltăm în comentarii. Râd de se pișă pe ei marii hoți și corupți când le citesc. Ba mai și intervin pe față, de pe conturile personale, răspund, fac precizări în bătaie de joc. Pentru ei, pe lângă puterea uriașă și lipsa oricărui instinct de respectare a legii, sfidarea e o formă de orgasm accesibil doar zeilor. Nici măcar comuniștii, cu toate pârghiile puterii în mâinile lor, nu au atins cota de dezmăț a șmecherilor din zilele noastre. Își piteau privilegiile, simulau decența, mimau alinierea la valorile impuse pentru toată lumea.
Mulți români regretă monarhia. Alții, mulți și ei, o detestă. În 2025, România nu mai are rege. Are sute, mii. Sunt familii întregi, dinastii chiar, de români care trăiesc la nivelul lui Carol al II-ea. Doar că, spre deosebire de el, ei nu trebuie să respecte vreo etichetă și nu poartă niciun fel de responsabilitate pentru țara din care se înfruptă. Ne uităm la ei, îi știm, le invidiem nivelul de trai și îi înjurăm tăcuți, printre dinți. Sunt borfași dovediți și nepedepsiți, dar îi tolerăm de parcă a fi corupt e un drept căpătat prin naștere. Iar când vine vorba de ieșit în stradă, ne încărcăm bateriiile, să ne meargă lanternele când facem stegulețe UE din zeci de mii de telefoane. Mâna pe ghioagă n-am pune-o.