Acum, serios vorbind, mai e așa de speriat suveranismul la putere propus de Călin Georgescu, POT, SOS sau AUR? Cu ce ar putea el să ne tragă în jos mai mult decât Justiția? Dimpotrivă, poate că s-ar potrivi mai bine. Cu o dreptate hoață pe spinare, unei nații care vrea să-și respecte blazonul de feudă i-ar sta mult mai bine cu niște dilii tulburați psihic în frunte.
Suntem chiar caraghioși sperând că țara asta se poate reforma pe baza unor programe de dezvoltare serioase, prin dezbateri, prin investiții în educație care să producă cetățeni responsabili și idei noi. Azi suntem o bombă cu ceas. Din păcate, nici acum nu-i auzim ticăitul. Ne uităm cu milioanele la Recorder, ne indignăm pe rețele, ne revoltăm în comentarii. Râd de se pișă pe ei marii hoți și corupți când le citesc. Ba mai și intervin pe față, de pe conturile personale, răspund, fac precizări în bătaie de joc. Pentru ei, pe lângă puterea uriașă și lipsa oricărui instinct de respectare a legii, sfidarea e o formă de orgasm accesibil doar zeilor. Nici măcar comuniștii, cu toate pârghiile puterii în mâinile lor, nu au atins cota de dezmăț a șmecherilor din zilele noastre. Își piteau privilegiile, simulau decența, mimau alinierea la valorile impuse pentru toată lumea.
Mulți români regretă monarhia. Alții, mulți și ei, o detestă. În 2025, România nu mai are rege. Are sute, mii. Sunt familii întregi, dinastii chiar, de români care trăiesc la nivelul lui Carol al II-ea. Doar că, spre deosebire de el, ei nu trebuie să respecte vreo etichetă și nu poartă niciun fel de responsabilitate pentru țara din care se înfruptă. Ne uităm la ei, îi știm, le invidiem nivelul de trai și îi înjurăm tăcuți, printre dinți. Sunt borfași dovediți și nepedepsiți, dar îi tolerăm de parcă a fi corupt e un drept căpătat prin naștere. Iar când vine vorba de ieșit în stradă, ne încărcăm bateriiile, să ne meargă lanternele când facem stegulețe UE din zeci de mii de telefoane. Mâna pe ghioagă n-am pune-o.
România, monarhie infracțională

Zoom România, monarhie infracțională






Daca marii corupti ,,rad de se pisa pe ei”, inseamna ca Romania e o tara care pute…Pute a coruptie…Sa nu uitam, REGELE CAROL al II lea, era inainte de toate, foarte dorit de anumite femei.. Va rog sa explicati d-voastra de ce…..
Domnule avocat, draga redacție Catavencii, ignorați, din grabă sper, cultura Regelui și sprijinul acordat acesteia, precum și copiilor din familiile defavorizate, care prin bursele regale au avut parte de educație și un trai mai bun pentru ei și familiile lor. Ignorați contribuția sa la studiile privind combaterea secetei in Dobrogea, care la acea vreme includea și Cadrilaterul. Urmare a acestor studii au fost făcute plantatii masive, care, din păcate au supraviețuit doar in Cadrilater, unde pădurile pot fi admirate de oricine.
O avea mereu,sculată
Pentru ei muma ,pentru tara ciuma!Asta e,tura viitoare vom vota ce trebuie!
Tocmai asta-i problema, nu ai cu cine sa votezi. Ori cu hotii, ori cu tradatorii.
Mai bine nu poti face in tara asta, dar e foarte usor sa faci mai rau.
Oare?!
Oare așa să fie, vom vota într-adevăr pe cine trebuie?!
Magistrati=infractori. Ambele categorii costa statul mult prea mult. De aceea ne aflam in pragul colapsului.
Romania eșuată de magistrații corupți, cel mai simplu dosar durează cel puțin 3 ani
Castele astea ce siluiesc constituția cum vor exercitând suveranitatea in nume propriu. Revoluțiile așa vin …în istorie masele reglează excesele mereu…mai dur sau mai soft depinde de țară . A se vedea istoria ultimilor 150 ani
Ce am făcut noi cei din generația mea in ’89
nu vor face „pensații” de azi…nici în vis….
Dar…capul (a)plecat….își merită….soarta….
Tu ești Laszlo? Ioi ?
Cam ce a făcut generatia dumneavoastră?
Va reamintesc ca atunci cand darami ceva esti dator sa pui ceva in loc !
Dumneavoastră doar a-ti daramat !
A-ți lasat doar cenusa in spate si acum ii puneți la zid pe tinerii de azi !???
Pai va spun eu domnule, tinerii de azi sunt oglinda parintilor !
A-ti fost o generatie de oameni de un egoism maxim , iar acum veniți sa da-ti lectii altora !
Piața Victoriei plină
Eu nu inteleg mai multe lucruri legate de aceasta mafie a justitiei . Daca guvernul vrea o reforma de ce trebuie sa apeleze la diverse organisme alcatuite tot din judecatori ? O sa isi taie singuri privilegiile ? Ar trebui instituit un organism independent care sa faca acest lucru , acum , fara defalcark si tergiversari , fara targuieli penibile si fara frica . Acum , asa cum toti platesc acum pentru incompetenta unei clase politice remarcata de nivelul redus din toate domeniile . Si da , banii din pensiile mafiotilor ar fi utili statului corect in orfelinate , in scoli , spitale , proiecte sociale care se gasesc intr-o tara civilizata . Nu ei trebuie sa isi bata joc de stat , de noi toti , de justitia pe care o deservesc cu cinism si lipsa de bun simt .
„Ar trebui instituit un organism…” – ar trebui 🙂
Scuze, dar cati ani ai ?
Am avut o șansă mare cu Georgescu dar a fost etichetat rusofil și au rămas tot hoții la cârmă…
Da, ne dadea la toti aur monoatomic, din aa care nu exista nici in tablou si ne vindecam toate cu apa de pe conducta lui.
In timp ce el umbla prin Austria la doctori.
Ne lecuia Georgescu de toate 🙂
Bati câmpii Gogule,ai creierul prajit,tot ce a spus președintele României ales Călin Georgescu absolut tot ,s-a adeverit.Acum daca omul spune ceva ce nu pot înțelege toți proștii nu e vina lui…..
…nai puțin aia cu extratereștrii din masivu’ Bucegi, care au venit să și recupereze piramida de diamant de sub vechii uriași ce au ridicat străvechiul templu Kogaion…
Ce-i Lica, ești una din îmbroboditele
lui Georgescu ?!
Nu cumva acest articol este scris de unul care încearcă să își conserve privilegiile și scrie asta ca să vadă opiniile pro și contra astfel încât să știe dușmanii lui personali?
Nu sunt vreun om de stinta sau intelectual. De 35 de ani acelasi praf in ochi. Oare ne mai revenim. Oare mai sunt multi care cred vrajelile lor. Sper ca de data asta sau lamurit toti. Lea dato pe fata fara nici o remuscare. TVA Impozite de anul viitor. La pensiile speciale nu sa facut nimic,numai amanari,La cheltueli la fel,Las ca platim noi pt ei. Mult succes incontinuare. Cred ca ar trebui sa ne mai cautam cate un loc de munca de la anu sa putem plati Impozite si taxe mai mari. Si cred ca ar trebui sa vindem si masinile anu asta si sa luam vreun cal sau bicicleta. Cred ca astea nu se impoziteaza deocamdata
Nu le da idei
Calin Georgescu este un om care- si iubește tara,care știe ca se poate redresa aceasta tara si știe si cum.Cine nu vrea sa vadă acest lucru si denigrează ,destul de rau
De asta a trăit mai mult în străinătate, de mult ce – și iubea țara! Și s-a operat în Austria..
Aoleo, da chiar v-a brobodit rău de tot circarul ăsta de Georgescu!
Cum?
România a început prost după Revoluție crezănd balivernele imbecilului iliescu.A continuat și mai prost alegând ca și conducâtori psd- ul infractorilor năstase, ponta, dragnea, nicolicea, iordache, ciolacu, grindeanu.Așa că acum nu mai surprinde pe nimeni că s- a ajuns în punctul în care o mănâ de oamenii siluiesc Romănia dupâ bunul lor plac.După ce le- a trecut glontele pe la ureche, cu guru georgescu și gașca lui, românii au ( re) dovedit că nu au învătat absolut nimic din erorile trecutului. Soluții nu prea mai sunt de vreme ce președintele face rapoarte în loc să meargâ la csm iar premierul viseazâ cai verzi pe pereți cu reformele lui care nu mai încep decăt în mintea lui.
Nu trece zi să nu-mi amintesc vorba lui Creangă,, știu că sunt prost dar când mă uit în jur prind curaj”. Cât de borfaș să fi să vi la conferință să debitezi niște prostii,acoperite de proceduri, și să dormi liniștit noaptea. Dar să nu credeți că e un caz izolat starea de tensiune din CAB. Cam peste tot in societățile de stat se procedează la fel,cu delegări și schimbări de șefi care vor să-și facă treaba.
Ca să pui mâna pe ghioagă, trebuie să ai cojones. Ori noi n-avem
Un articol dubios al „Catavencilor”
Ambiguu !!!
Care chipurile critica tot și pe toți.
Care, de fapt, doar da apa la moara nostalgicilor comunisti.
Un articol care se vrea subtil… doar pentru analfabeții funcționali…acei indivizi care pun botul imediat la anumite sloganuri cu tenta procomunistă.
Raspuns Adrian
Chiar nu ai priceput articolul? Dacă mai citești încă de vreo două ori, inclusiv comentariile, s-ar putea să îți pice fisa.
Oricum chestia cu “apa la moara nostalgicilor comuniști” este prea de tot. Crezi că ei citesc Cațavencii? Să fim serioși!