Pentru români, decembrie 1989 a însemnat sfârșitul dictaturii. Pentru unii a însemnat sfârșitul vieții. Acum 36 de ani, la Timișoara, oamenii erau deja în stradă. „Jos cu Ceaușescu!”. Așa a început. Sau, poate, mai devreme.
La Iași plutea ceva ciudat prin aer de mai multe zile. Acolo trebuia să se aprindă focul, pe 14 decembrie; Securitatea aflase asta pe 10. Stația de tramvai din Piața Unirii, unde urma să aibă loc protestul, a fost desființată peste noapte, să nu se mai adune oamenii. Pe 12 decembrie s-a organizat „Dinamoviada de Judo” și orașul s-a umplut de „sportivi de la Interne”, români sau colegi de lagăr socialist, tot din structuri. Pe străzi bântuiau „Capre cu trei iezi”, așa le ziceam patrulelor formate din milițian plus trei militari în termen, care vegheau să nu circule pietonii în grupuri. Multe telefoane publice – dintre cele cu fise, ca pe vremea aia – au fost smulse, să pară vandalizate, să nu mai sune de pe ele organizatorii la diverse numere, să anunțe că „Joi, pe 14 decembrie, de la ora 16.00, se dau portocale în Piaţa Unirii!”. Era frig și umezeală, iar focul nu s-a mai aprins la Iași. Cei din „Frontul Popular Român” au fost săltați, arestați, închiși, bătuți, apoi eliberați pe 22. Acum avem, în centru, și o piață mică de tot, „Piața 14 Decembrie”; puțini mai știu de ce…
Pe 19 decembrie am plecat la Focșani, în scop de petrecut Crăciunul la proaspetele rude și de liniștit sufletul, că ascultasem la Europa Liberă înregistrările din Timișoara, cu împușcături. Acolo oamenii își vedeau de umplut cârnații și de testat vinul de Sărbători, să nu fie cumva prea acru sau prea puțin. Acolo focul s-a aprins de la televizor, că până n-au văzut în direct că gata, gospodarii n-au ieșit în piață. Tot Piața Unirii, ca la Iași. Amenajată ca la nuntă: cei din trupa locală de muzică ușoară „Evolutiv” aduseseră amplificator, boxe și microfoane, toată sonorizarea; doar instrumentele lipseau, să fie petrecerea completă. Așa, la microfoanele alea, s-a anunțat începerea Revoluției pe plan local, timp în care prin geamurile Județenei de Partid ori cum îi mai zicea zburau tablouri, cărți și dosare. Am smuls și eu stema unui steag și i-am făcut gaură, să fie ca la Timișoara, a fost frumos și patriotic mai ales până după-amiază, când a început să se cam tragă…
Mulți aveau pe bloc antene cu lighean de tablă, „lighean de prins rușii”, cum li se spunea, că rușii, pe motiv de perestroika, mai dădeau o muzică străină, o emisiune, ceva; când a început Revoluția Română în Direct au început și oamenii să urce să-și aranjeze antenele, să prindă TVR, devenită TVRL, să-l vadă pe Iliescu. În lumina slabă a crepusculului, un moș cu țeavă de antenă seamănă cu un terorist cu pușcă, așa că unii de jos i-au luat în focuri. Nu cred să fi nimerit careva, dar au intrat gloanțe prin balcoane, asta da. Seara am trecut printr-un parc din centru și iar au tras unii, credeau că teroriștii îi pândesc de după copaci; cum făcusem armata cu doi ani în urmă, mi-am comandat singur „Pentru luptă, culcat!”, am executat și am scăpat neîmpușcat, să pot scrie toate astea.
Pe 28, când m-am întors la Iași, era deja liniște. Oamenii se pregăteau de Revelion și de noul an 1990, pe care îl așteptau cu speranțe, să le aducă libertate, salam, pașaport și consignații. În ambele Piețe ale Unirii, în Iași și în Focșani, se adună anual politicienii, pe 24 ianuarie, și se învârt în horă până când amețim.
1 comentariu