La Revoluție, cei care nu încăpeau la TVR să-și exprime adeziunea pe post se duceau la Radio. Dacă nu izbuteau să se facă văzuți, măcar să li se audă vocea. Pe 23 decembrie, frig; se auzeau împușcături pe ici, pe colo. La intrarea de pe Berthelot, soldați, civili și unii care voiau să citească proclamații. Printre civili, scriitorul Platon Pardău care venise să apere Revoluția. Făcuse rost de un Kalașnikov și-l ținea spînzurat de umăr, peste palton.
Se mai apropia Platon de cîte unul care i se părea lui suspect și-i cerea actele. Un coleg de breaslă, care-l știa, voia să afle ce-avea de gînd Platon, dacă se întorcea cumva Ceaușescu. Romancierul se făcea că nu-l aude. Ăla, amețit de dimineață, îl rîcîia. Platon îl sfătuiește să plece, că a auzit c-o să se tragă. Confratele îi spune că dacă stă pe lîngă el, cu pușca lui, nu-și permite nimeni să tragă în ei, decît din greșeală. Dar gloanțe avea? Scoate Platon încărcătorul și i-l arată. Avea. Celălalt înhață încărcătorul și-l bagă în buzunar. Acum se ținea romancierul după el, să-i dea muniția înapoi. Confratele îi spunea să stea calm: „Dacă e ceva, tragi în cine-ți spun eu!”.
