Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Și cică nu facem performanță: România, ditai campioană europeană la obezitate!

Zoom Și cică nu facem performanță: România, ditai campioană europeană la obezitate!

39% dintre români sînt obezi, record absolut pe Europa. Patru cetățeni din zece. Mă rog, aproape patru, pentru că unul dintre ei sigur a mușcat discret din altul pentru că simțea nevoia de o gustărică. Dacă Ștefan Bănică ar fi ales o meserie onorabilă și s-a fi făcut medic, probabil că ar fi fredonat prin cabinet: “În fiecare zi e Ajunul!” Pentru că altă explicație nu poate fi pentru modul în care s-au îngrășat românii. Și cum se vor mai îngrașa, pentru că prin 2030 suma tuturor grașilor români va atinge o cifră rotundă: 11 milioane.

Ajunși în acest punct, cîteva concluzii ar trebui să se impună de la sine, precum legumele la grătar în loc de cartofi prăjiți cu pîine. Desigur, oameni răi cu suflet rău, fără credință în haleu se vor grăbi să vă explice că principala cauză este indicele S&P. Adică sărăcie și prostie. Obezitatea e un semn de sărăcie, pentru că săracii se îndoapă cu ieftin și prost, să țină burta plină. Și, acolo unde nu e sărăcie destulă, compensează ignoranța în materie de alimentație. Pentru că degeaba îți permiți un regim sănătos și echilibrat dacă nu știi care-i ăla, mai departe de “pune-mi și niște sos de ustoroi în șaorma, că sosul e legumă!”

În altă ordine de idei, iată și adevăratele concluzii ale studiului:

1) Nu e de la băutură! E adevărat, românii au ieșit recent campioni europeni la consum de alcool și, absolut normal, s-au umflat în pene, pentru că sperie-clopot e plin de calorii dar asta nu e un motiv de panică. Studiile o spun clar: adevărații campioni au avut la autopsie doar ficatul gras. Ori, ficatul nu e nici pe departe 39% dintre organele interne – că n-aveți voi bani să-l umflați atît nici cu Mona, sărăkilor!

2) Austeritatea e un pericol pentru România. Trebuie să fii complet nebun să obligi o populație de umflați să strîngă și mai abitir cureaua. Vrei să explodeze?

3) Nu mă pricep la finanțe, dar cred că ăsta ar fi un moment bun să vindeți cripto și să investiți tot în saormerii și corvrigării.

4) Mă mir că nu s-a gîndit nimeni pînă acum: dacă tot le-au luat nepalezii posturile de livrator, dacii patrioți  ar putea să lanseze un serviciu autohton pe bază de maidanezi. Și-așa tolerăm să fie hingheriți livratorii ca niște cîini, de ce n-am apela direct la ființa de bază? Cîini cu covrigi în coadă, primul succes suveranist de business pur românesc!

5) Revoluțiile pot fi prevenite prin obezitate. E simplu: în ritmul ăsta, data viitoare românii chiar vor sta liniștiți la locurile lor, pentru că nu-și vor putea mișca cururile de pe canapea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să vă îngrijorați, să n-ajungeți cumva să mîncați din cauza stresului. Mai bine gîndiți-vă că toate poveștile astea cu obezitatea sînt doar manipulări soroșiste, pentru că oculta mondială nu vrea să vadă România ca o eroină de roman. Unul de Rodica Ojog-Brașoveanu, să fim mîndri că sîntem români. Da, e vorba de Grasă și proastă.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia