Județul Galați, anul 2026, România, UE, NATO. Un pompier voluntar din Drăgănești, care se ducea grăbit să stingă o casă în flăcări din satul vecin Căuiești, deci se afla într-o misiune de salvare, a fost oprit și pedepsit exemplar de organe. Motivul principal a fost că nu a dat prioritate autospecialei de Poliție care se îndrepta spre același caz. În plus, prezenta pe mașină dispozitive acustice și luminoase neconforme. Pe scurt, nu avea bască. Trei mii de lei amendă și reținerea carnetului de conducere. În tot acest timp, sătui să aștepte salvatorii autorizați, localnicii s-au apucat să stingă focul de capul lor. Au și reușit, slavă Domnului.
Nu știm care or fi procedurile în zonă, dar bănuim că se dau prime frumușele celor care ajung primii la incendii sau la accidente. E concurs între pompieri, medicii de la SMURD și polițiști. Cei din urmă, extrem de ambițioși, nu concep să piardă, iar pentru a evita înfrîngerea sînt dispuși să facă orice, chiar cu prețul vieților celor pe care ar trebui să-i salveze.
Bine, totuși, că s-au întîlnit pe drum și nu au ajuns în același timp la incendiu. Cine știe ce panaramă ieșea, cîte victime colaterale ar fi făcut în timp ce își disputau autoritatea și competența în fața dezastrului. Ar fi fost nevoie de armată, să vină să-i descaiere, iar focul ardea liniștit pînă astăzi.
1.286 de vizualizări







1 comentariu