Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Hai că se poate: drumul pînă la nevaccinarea completă e pe jumătate făcut!

Zoom Hai că se poate: drumul pînă la nevaccinarea completă e pe jumătate făcut!

Dacă Economia și Educația ne-au impus pe plan mondial, iată că și Sănătatea face progrese: suntem pe locul I în Europa la rujeolă! Iar vaccinarea națională îi dă înainte cu mersul înapoi și a ajuns deja la jumătatea drumului. Era păcat de Dumnezeu ca un popor sărac și prost să nu fie și bolnav.

Aproape 28 de mii de cazuri înregistrate între februarie 2024 și final de ianuarie 2025. În restul UE s-au adunat puțin peste 4 mii jumate. Suntem campioni europeni ai rujeolei la olimpiada de iarnă. În asemenea condiții, riscul cel mai mare ar trebui să fie evident și celor mai antivacciniști dintre traci. Ne vom culca pe laurii succesului și sigur vom rata titlurile la hepatită, tetanos, poliomielită, unde abia am ajuns la 55% cu cele trei doze. Mai există destul loc de progres prin regres. Mai ales la ROR – rujeolă-oreion-rubeolă – unde prima doză abia a ajuns la 47,4%. Bravo, băieții, uite asta strategie genială: mai multe boli, mai multe șanse de cîștig!

Dacă ne-ar vedea strămoșii, ăia care și-au văzut odraslele murind sau lăsate schiloade pe viață de boli prevenibile astăzi cu lejeritate, probabil că ne-ar aplauda pe bucile obrajilor. Sau direct pe buci, pentru că, la asemenea scoruri, diferența dintre cap și cur nu mai este evidentă.

Glumesc, desigur. Slavă lui Deceneu, rușine sclavilor cipați de Bil Gheiț care oricum e așa și pe dincolo, moarte intelectualilor. Nu prin bolile astea, pentru că trădătorii s-au imunizat, dar moarte, orișicum. Să ridicăm un vibrant omagiu partidelor și statului nostru, care s-au îngrijit să nu mai avem vaccinare în școli sau resurse în general pentru vaccinările alea, lipsuri compensate din plin cu tîmpiți convinși sau fraieri dezinformați de șarlatani prezenți în media ca… ca rujeola.



2 comentarii

  1. #1

    Viitorul arată bine. Cel mai bețiv popor de pe planeta (și asta doar pe partea accizata), la testele PISA la coadă. Asta cu opoziția față de imunizare e un corolar logic.

  2. #2

    Daca nu s-ar fi distrus la ordin institutul care producea vaccinurile (si nu numai), azi nu mai aveai subiect pentru articol. Nu da vina pe altii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia