Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dar dacă Malraux nu-și dădea cu părerea despre secolul 21?

Zoom Dar dacă Malraux nu-și dădea cu părerea despre secolul 21?

De cîte milioane de ori o fi fost citată și comentată zicerea atribuită lui André Malraux despre secolul 21, că va fi religios sau nu va fi deloc? Om aventuros, de un curaj nemăsurat și cu o morală pînă într-atît de specială încît în adolescență a făcut și ceva pușcărie fiindcă a încercat să fure un basorelief dintr-un templu din Angkor, bătrînul mehenghi era ateu și, în tinerețe, mitoman frenetic. Pe urmele lui Lawrence al Arabiei care s-a ocupat și cu ceva arheologie prin deșerturile Africii, Malraux pretindea că a descoperit capitala uitată a reginei din Saba, după o expediție care a constat din cîteva zboruri prin Yemen, grație cărora și-a construit în Franța o reputație de arheolog inspirat.

În prima jumătate a carierei sale, Malraux a fost susținut de stînga franceză, care însă n-a mai vrut să audă de el după ce autorul Condiției umane s-a alăturat generalului De Gaulle. Totuși, spre meritul lui, cînd s-a despărțit de stînga, Malraux nu și-a făcut de doi bani foștii camarazi, ca alți apostați politic ai vremii. Trecut prin două războaie –  al doilea mondial, cînd a fost combatant în armată, prizonier, partizan, iarăși prizonier și din nou combatant în armată, și cel din colonii care l-a găsit ministru în guvernul gaullist, ateul Malraux a ajuns totuși la concluzia că, fără Dumnezeu, de omenire se va alege praful în secolul în care trăim noi de 26 de ani.

Doi dintre boșii planetei, Putin și Trump, cu certitudine că nu l-au citit pe Malraux – e cu putință să nici nu fi auzit de el – Trump – sau Putin să fi aflat despre el că a trecut de partea dușmanilor URSS-ului în ’40, cînd i-a suflat în borș lui Stalin, amintindu-i la un chef de Troțki. Xi Jinping o fi aflat de el, ca despre unul dintre europenii care au scris despre China începuturilor lui Mao Zedong, dar chinezii au o relație cu timpul care-i împiedică să ia în calcul aforismele europenilor despre secolele trecute și cele viitoare, relație care l-a determinat pe Ciu Enlai, ministrul de Externe al lui Mao, să spună că e prea devreme să se pronunțe asupra Revoluției Franceze de la 1791. Ayatollah-ii Iranului s-ar putea să fi aflat ceva despre Malraux, ca despre unul care a prevestit fără să știe revenirea pe pămînt, la braț cu Iisus, a imamului șiit al-Mahdi.

Pe vremea însă cînd Malraux, văzînd ce pot bombele atomice, își dădea cu părerea despre dispariția omenirii dacă nu se va ține de religie, lumea arabă mai era o afacere a europenilor, după ce idolul său, colonelul Lawrence al Arabiei, se străduise să-i unească pe emiri împotriva stăpînilor otomani. Căci dacă ar fi avut o idee cît de vagă despre terorismul ayatollah-ilor în contul profetului Ali și despre ceea ce avea să aducă ISIS în Occident, Malraux și-ar fi văzut în tăcere de ateismul și de muzeul său imaginar al omenirii.

1.075 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Mai repede nu va fi deloc tocmai ca e prea religios.Planeta asta susține peste 8 mld de suflete.Aproape 4 mld cred într-un Dumnezeu unic. ceilalți în orice altceva sau în nimic.Problemele au plecat întotdeauna de la primii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia