Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Povestea veselă a eșecului părții române de la Deveselu

Zoom Povestea veselă a eșecului părții române de la Deveselu

Chiar dacă doamna Șoșoacă nu e tocmai de acord, scutul de la Deveselu e un asset important și strategic pentru apărarea flancului estic al NATO și, implicit, a României.

Din păcate, în buna tradiție a lucrărilor publice, partea română pare depășită de situație și termene. Căci, mai departe de aparatura și armamentul puse la dispoziție de americani, românașii noștri și-au asumat să modernizeze puțin baza. Încă de acum vreo șase ani a fost atribuit un contract pentru realizarea unui pavilion multifuncțional în incinta bazei, cu parcări, instalații, rețea de luminat, foișor de relaxare și tot tacâmul.

Contractul a fost câștigat de Grup Primacons SRL din Slatina, firmă controlată de Octavian Bălțoi și care gravitează destul de intens în jurul băieților din PSD și al bugetelor pe care le administrează. Din vara anului 2020, când a fost atribuit acest contract, pentru suma de 6,4 milioane de lei, nu mai puțin de 12 acte adiționale au modificat contractul inițial.

Cele 17 luni în care ar fi trebuit să fie gata lucrările, care nu-s terminate nici acum, au suferit prelungire după prelungire, încât termenul actual de execuție este de 63 de luni. La fel, și valoarea contractului, căci s-au modificat soluții tehnice și tot felul de chestiuni, a ajuns să fie modificată până la 8,64 milioane de lei plus TVA, ultima modificare fiind operată pe 3 aprilie.

Practic, în aproape șase ani nu am fost în stare să construim un simplu pavilion de nici 600 mp, plus un foișor și niște utilități, care ar fi venit să completeze investiția americană și să asigure condiții optime pentru a opera cea mai importantă baza militară de pe teritoriul României.

1.927 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia