Zi-le, Bolojane. Dar cum să zică?

Nenorocire, criză, junk — hai și cu neplata salariilor și pensiilor, ca să fie bine. Deschizi televizorul și îți vine să fugi; deschizi Facebook, TikTok și te convingi că țara e în flăcări. Șobolani, cutii de pantofi pline cu euroi, Nordis redivivus, ciolaci, bolojani, grindeni și olgălăi iau cu asalt universul. Avem, n-avem guvern, Sorinel e supărat pe Ilie și cu asta, basta. Olguța, care a promis, pe vremea când era ministră la Muncă, să mărească salariile la bugetari cu 40%, a amânat până nu a mai apucat și acum are, în sfârșit, șansa să o facă, dar nu o lasă ăla cu o singură sprânceană încruntată. Așa că a venit momentul adevărului.

Te doare capul când îl auzi pe Grindeanu că „nu se mai poate”, dar când pulimea și-o lua cu impozite mărite cu 300%, cu taxe monstruoase și tot felul de dări suplimentare la stat, se putea. Nu? Ce s-a întâmplat acum, de nu se mai poate? E cumva vorba despre companiile de stat, alea cu clientela de partid plătită mai bine decât parlamentarii? Aici este marele mister: cum, Doamne iartă-mă, pune partidul anonimi în funcții de mari șefi la astfel de companii, cu salarii duble față de parlamentarii din acel partid, fără să le crape aleșilor ideologia?

Care este mecanismul prin care șefii respectivi rămân în funcție chiar și dacă acea companie este falimentară, dacă nu-și plătește datoriile la statul care o deține? Unii zic că realitatea este mai simplă decât pare și se bazează pe o schemă care reciclează retribuțiile uriașe primite într-un circuit de partid, bazat pe cele mai capitaliste principii. Pentru că numirea unui director nu pe baza profesionalismului său, ci pe baza obedienței față de partid nu are legătură cu eficiența, ci cu redistribuirea capitalului. Sistemul funcționează perfect până când statul este pe cale să intre în faliment și partidul e în moarte clinică.

Fără bani, nu mai sunt contracte cu statul. Fără aceste contracte, nu mai prosperă firmele apropiaților și ale sponsorilor. Incapacitatea de plată nu sperie partidul că nu vor mai fi salariile plătite către pulimea bugetară — ăia sunt rezistenți la foame —, ci că banii primiți de clientela de partid ca buget și ca salarii, repartizați în companiile de stat și recirculați apoi în ecosistemul partidului, nu vor mai exista. Știți cum e să nu mai ai bani să încălzești vila de 2000 de metri pătrați? Cum e să nu poți plăti schimbarea filtrelor la piscina olimpică din grădină? Cum e să nu mai poți alimenta limuzina sport de 700 de cai putere? Și, dacă astea se vor întâmpla, cum să mai funcționeze capitalismul de piață parlamentară?

Iată-ne la esența crizei, pentru că se acceptă pauperizarea populației în numele deficitului uriaș, dar totul până la sinecuriștii sistemului și până la combinațiile cu companiile de stat. Să fie reformă, dar să știm și noi! Acolo a fost linia roșie, iar ăla de vorbește rar, pe sub sprânceana încruntată, a devenit astfel indezirabil, pentru că a trecut-o. Au avut dreptate cei care au spus, încă de la început, când s-a dat drumul la marea luptă împotriva deficitului monstruos: începeți, nene, cu sinecurile, cu parlamentarii, cu companiile de stat, cu voi și, după aia, tăiați la popor. Așa nu ne mai chinuiați cu coaliția decât o lună-două, că sărea Olguța, sărea Grindeanu, că nu se mai poate și se termina cu iarmarocul de la guvernare, iar acum am fi avut guvern la treabă, când Ormuzul este închis, criza mondială vine ca uraganul și legea junglei internaționale e mai aproape ca niciodată. Iar pe noi ne lasă Grindeanu cu chiloții în vine.

Și mai e o chestie: se tot agită unii ca Bolojan să le zică adevărul, că am ajuns rupți în gură din cauza unui covrigar, să vină cu cifrele, să vină cu economiștii și să acuze, ca să știe toată lumea care e combinația cu deficitul. Cum să vină, mă, președintele penelist să zică asta, când Ciolacu guverna după Ciucă și pesedeul era bot în bot cu peneleul? Au zis centaurii că au obosit să alterneze la putere, că mai bine rămân la butoane împreună — și la guvernare, și în opoziție, în același timp. Asta e, băieți, ne-a ajuns din urmă blestemul uselist, dihonia rotativei iohanniste, fantoma pedeleului, putrefacția aldistă. Voi nu știați că, dacă pui în aceeași oală social-democrația cu liberalismul, iese un mare căcat? Asta e politica: curvă proastă care nu a auzit de Tabelul lui Mendeleev, dar crede în alchimie și tot amestecă căcatul cu gândul la aur.