Să profităm de perioada de analiză profundă a președintelui mediator Nicușor Dan pentru a ne aminti un episod de aur al iresponsabilității noastre la nivel înalt.
Sigur nu ați uitat de vizita istorică, în România, a premierului Japoniei. S-a întâmplat în ianuarie 2018. Shinzo Abe a fost primul premier japonez care ne-a făcut o vizită oficială. Foarte probabil, și ultimul. Trebuia să fie primit de Mihai Tudose. Cu o seară înainte să aterizeze avionul în care se aflau și oameni de afaceri interesați de investiții și oportunități economice în zona noastră, nea Mihai și-a dat demisia de la vârful Guvernului. S-a certat cu Liviu Dragnea, președintele PSD din acel moment. De supărare, talanul cu chip de bulldog englez s-a căcat în tort. La fel și Dragnea. Răfuiala dintre ei era mai importantă decât imaginea țării. Aveau să-și demonstreze ceva, iar prețul plătit de țară putea fi oricât de mare. L-au lăsat pe răposatul Shinzo Abe cu geamantanele în drum. Încă nu pot uita imaginile cu el și cu soția, zgribuliți și plouați în Muzeul Satului, la tarabe, admirând artizanat. Măcar dacă ar fi trimis un șofer să-i fi dus la McDonald’s, în Gara de Nord, și tot ar fi fost mai bine. Măcar stăteau la căldură săracii oameni. A fost un exemplu de manual despre cât de tare îl doare pe PSD în dos de noi. La fel ca acum, cu moțiunea. Ne-a luat Bolojan și pielea de pe noi, dar s-au răzbunat crunt alde Grindeanu. Pe noi.
Nu contează că arde globul, că prețul petrolului o ia razna, că harta lumii se schimbă de la o săptămână la alta. Dacă le-a venit să dea jos Guvernul, l-au dat. Iar noi ăia mulți, adică românii, cum le place să se refere la proști, am rămas cu sarsanalele în drum, deși am plătit bilet la suprapreț. Ni s-au mărit taxele, ne-a scăzut puterea de cumpărare, ne-a crescut euro. De azi am reintrat în recesiune. Noi stăm și privim ca niște călători abandonați într-o haltă jegoasă, în timp ce conductorii se bat între ei în locomotivă. Unii vor să fure motorina din rezervoare, ceilalți ne promit că ajungem la destinație doar dacă împingem trenul, să facem economie la combustibil.
De fiecare dată când PSD intră în criză internă, România devine daună colaterală. Exact ca în episodul cu Shinzo Abe. Exact ca acum. Nu există context internațional suficient de grav încât să le suspende orgoliile de partid. Pot să cadă bursele, să explodeze Orientul Mijlociu, să se clatine economia europeană, dacă în Kiseleff cineva s-a supărat pe altcineva, atunci țara să plătească.
1 comentariu