Fost comandant pușcăriei de la Rîmnicu Sărat în perioada 1956-1963. Acum douăzeci de ani era inactual, astăzi presa și-a amintit de el doar pentru că s-a repezit, legitim, la aparatul de luat vederi care-l filma fără preaviz. Altfel, să-l judece tribunalul, că opinia publică uită repede.
Reporter: Ce probleme aveți?
Alexandru Vișinescu: De sănătate. Mari probleme. Am și o vîrstă, ce să fac… dar te dor toate, „motorul” tușește.
Rep.:Care este secretul supraviețuirii atîția ani?
A.V.: Am rezistat ca să mă judece acești neica-nimeni.
Rep.: Serios, cum ați trăit atîția ani?
A.V.: Am rezistat mult timp că am dus o viață cumpătată.
Rep.: Păi, sentimente, tragedii?
A.V.: Cum să nu am? Așa sînt eu! Nu pun la suflet, îmi spun că merg înainte.
Rep.: Unde înainte?
A.V.: Înainte!
Rep.: Ce-nseamnă înainte? Moartea?
A.V.: Moartea, dacă am trăit pînă acum, ce să urmeze? Moartea.
Rep.: Vă gîndiți la moarte?
A.V.: Nu mă gîndesc în fiecare zi.
Rep.: Cum arată?
A.V.: Moartea e cu coasa. Vine odată și te ia.
Rep.: Dumnezeu hotărăște?
A.V.: Eu știu? „Motorul” odată tușește de tot, și gata!
Rep.: Sînteți prea bătrîn?
A.V.: De ce, vreți voi să mă spînzurați și vă stau în gît?
Rep.: Vă ține răul făcut în viață?
A.V.: Am fost un angajat. Am executat ordine. Ce rău am făcut? Nici unul.
Rep.: Vă era frică?
A.V.: Normal că ți-e frică pentru ai tăi, pentru tine. Execuți ordine.
Rep.: Fără să gîndești?
A.V.: Cum să nu gîndești? Nu alegi tu între ce e bine și ce e rău. Tu gîndești cum să aplici ordinul cît mai bine.
